Postul de prim procuror la nivelul Parchetului de pe lângă Judecătoria Huedin, scos la concurs!

Potrivit unui anunț făcut de Consiliul Superior al Magistraturii, mai multe posturi de conducere din cadrul parchetelor și instanțelor clujene au fost scoase la concurs, examenul fiind stabilit pentru data de 9 decembrie.

Astfel, pentru funcţiile de preşedinte al Judecătoriei Gherla şi cele de prim procuror la nivelul Parchetului de pe lângă Judecătoria Dej şi Parchetul de pe lângă Judecătoria Huedin, postul de vicepreşedinte al Tribunalului Militar Cluj şi cel de prim procuror adjunct al Parchetului Tribunalului militar Cluj, termenul de depunere a dosarelor pentru concurs este 1 noiembrie iar până în 9 noiembrie candidaţii vor trebui să-şi depună proiectul de management.

Ultima dată când postul a mai fost scos la concurs a fost în 2012, la examenul pentru ocuparea acestui post înscriindu-se procurorul Secan. Acesta a obţinut atunci nota 9 la proiectul de conducere a unităţii şi 8 la examenul de management.

Vă reamintim, fost prim-procuror la Huedin, dl. Petru Secan a ieşit din mandat în 2018. Fostului procuror, mai multe publicaţii online din Cluj, i-au imputat că ar fi fost  colaborator al securității.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *