Deputatul Horia Nasra atrage atenţia: Lipseşte gazul în Huedin şi un parc industrial tip TETAROM!

Deputatul Horia Nasra atrage atenţia: Lipseşte gazul în Huedin şi un parc industrial tip TETAROM! În două mandate de lider al Consiliului Judeţean Cluj, Preşedintele Zero Realizări, dl. Alin Tişe, a abandonat complet zona Huedinului.

Zona Huedinului a fost complet abandonată de Alin Tişe în cele două mandate de preşedinte al Consiliului Judeţean Cluj. Nici Emil Boc când era premier nu  a făcut nimic pentru zonă (2009-2012), chiar dacă este din Mărgău. Mai mare ruşinea!

În 2009, în primul său mandat de preşedinte al Consiliului Judeţean Cluj, Alin Tişe anunţa în privinţa introducerii gazului că `estimăm ca lucrările să fie finalizate în cursul acestui an, reuşind în acest fel să racordăm la reţeaua de gaz partea de vest a judeţului, una dintre priorităţile mandatului meu de preşedinte al Consiliului Judeţean`.

Timp de trei ani, sub guvernarea PDL, sub premierul Emil Boc, născut în zonă, promisiunea lui Alin Tişe a rămas neacoperită. Astăzi, după 9 ani, în cel de-al doilea său mandat situaţia este aceeaşi.

De asemenea, liderii PDL, astăzi PNL, mai promiteau în acea perioadă şi un parc industrial TETAROM în zonă însă şi această promisiune a rămas neonorată. Prin urmare, zona Huedin a fost complet abandonată de administraţia liberală a declarat deputatul Horia Nasra, preşedintele PSD Cluj.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *