Apuseni Info

Ştiri și informații non stop

Carmen de la Sălciua este acuzată de INFIDELITATE de Culiță Sterp: ”Am citit mesajele!”

Carmen de la Sălciua este acuzată de INFIDELITATE de Culiță Sterp după ce acesta a anunțat că a citit mesajele dintre cântăreață și cel mai bun prieten al său.

„Aveam acces la discuţiile dintre ei. Eram prieteni, am zis că nu baag în seama conversaţiile lor. O dădeau în altele. Nu mai era pe consolare. Inimioare, pupici. E clar!  Nu i-am zis nimic ei, l-am sunat pe el. Mă gândeam că poate se opresc la un moment dat. Eu am dovezi pentru tot ce spun. El zicea că e fratele meu, că mă iubeşte, mă respectă. I-am trimis mesajele, s-a tăiat tot, a zis că din vina ei, că se tot plângea că noi ne certam. N-a terminat. L-am rugat să nu îi zică, dar i-a spus. Ea a schimbat parolele, eu le-am aflat iar. El a făcut un pic pasul înapoi, l-am apreciat că a dat de înţeles că vrea să termine. Am şi mesajele pe care şi le dădeau după noaptea petrecută împreună”, a povestit Culiță Sterp, potrivit wowbiz.ro.

Recent, deși a spus că nu și-ar dori să vină la televizor cu mesajele, Culiță Sterp a „scăpat”, totuși, câteva dintre lucrurile pe care Carmen de la Sălciua și amicul cu pricina și le trimiteau unul altuia: „Am greșit cu ceva. Nu este ceea ce a apărut la televizor, este total opusul. S-au făcut niște manevre. Aveam un om cu care am avut niște procese. A băgat pe cineva la înaintare, cum că eu aș fi făcut ceva. S-a mințit foarte mult. Eu am căzut foarte prost la faza aia.

De prin mai, noi am avut un prieten comun, foarte bun, și de prin mai a tot început să vorbească cu el. El o tot dădea în consolări. Eu, având parola de la… așa, vedeam tot ce vorbeau. (…) La un moment dat, nu mai era deja vorba de consolare.

Eram în vacanță, în Dubai, și eram mai mulți. Ea a rămas în cameră să vorbească cu el. Pe urmă m-am uitat la conversație, ea nu știa că aveam parola ei. Își dădeau inimioare, altele… Era clar”, a explicat Culiță Sterp, la o emisiune TV.

Loading

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *