Polițiștii Secției 9 Poliție Rurală Câmpeni, împreună cu silvicultori din cadrul Ocolului Silvic Gârda au făcut, vineri, un control, în teren, pe raza comunei Gârda de Sus.

Cu ocazia controlului, în locul numit “Voioagă”, a fost găsită cantitatea de 9,7 metri cubi de cherestea, de esență rășinoasă, pentru care deținătorul, un bărbat de 39 de ani, din Gârda de Sus, nu a putut prezenta documente legale de proveniența, potrivit IPJ ALba.

Bărbatul a fost sancționat contravențional, în conformitate cu prevederile Legii 171 din 2010 privind stabilirea și sancționarea contravențiilor silvice, iar cheresteaua a fost confiscată.