Ce le-a transmis liderul PNL Cluj liberalilor clujeni din zona Huedin?

Europarlamentarul Daniel Buda, președintele PNL Cluj, este foarte implicat în campania prezidențială, organizând la Huedin o întâlnire cu primarii și președinții de organizații din zonă.

„Alături de colegii mei liberali am participat astăzi, la Huedin, la întâlnirea regională cu primarii și președinții de organizații din această din zonă. Am discutat în cadrul ședinței despre alegerile prezidențiale din 10 și 24 noiembrie, despre candidatura domnului președinte Klaus Iohannis și despre calendarul cu activitățile viitoare.

Am convingerea că în campania electorală pentru alegerile prezidențiale, organizația PNL Cluj va fi performantă iar cu ajutorul votului cetățenilor, vom putea contribui substanțial la victoria electorală a domnului președinte Klaus Iohannis.

Președintele Klaus Iohannis și PNL sunt singurele soluții care pot stârpi răul semănat de PSD iar acțiunile de până acum confirmă acest lucru. Președintele Klaus Iohannis și PNL s-au opus permanent amnistiei și grațierii. Președintele Klaus Iohannis și PNL au apărat mereu România în Uniunea Europeană, pentru a nu fi sancționați românii din cauza PSD. Președintele Klaus Iohannis și PNL au folosit toate căile pentru a bloca abuzurile PSD împotriva Justiției. Președintele Klaus Iohannis și PNL au obținut recomandările Comisiei de la Veneția, cel mai respectat for european în drept constitutional. Președintele Klaus Iohannis și PNL au găsit aliați europeni puternici pentru ca românii să nu aibă de suferit din cauza deciziilor toxice ale PSD.

După 3 ani de abuzuri și excese, românii au șansa de a vota și de a transmite clar ce cred despre această guvernare eșuată a PSD și despre ofensiva pesedistă împotriva Justiției. PSD nu se mai teme de nimeni, dar trebuie să se teamă de votul românilor!

Românii care își doresc o Românie justă, o Românie europeană, o Românie dreaptă trebuie să lupte împotriva PSD iar singura armă este votul. Este datoria oricărui om cinstit, pro-european, bun român, preocupat de viitorul țării, să lupte pentru o Românie normală, cu Klaus Iohannis președinte” le-a transmis președintel PNL Cluj, liderilor liberali din zona Huedin.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *