Apuseni Info

Ştiri și informații non stop

Consiliul Județean Alba cumpără servicii de supraveghere a lucrărilor pentru modernizarea Transalpinei de Apuseni

Consiliul Județean Alba a lansat în Sistemul Electronic de Achiziții Publice (SEAP) o licitație privind achiziția de servicii de supraveghere a lucrărilor prin diriginţi de şantier autorizaţi pentru proiectul “Modernizare drum județean DJ 107 I”, modernizarea Transalpinei de Apuseni.  Valoarea totală estimată este de 1.308.270,45 de lei.

„Transalpina de Apuseni” va avea 78,43 de kilometri de drum județean modernizat, cu piste de biciclete, stații de autobuz și podețe. Va asigura legătura între zona Apusenilor şi Autostrada Sebeş-Turda.

Proiectul este finanțat prin POR 2014-2020 și are o valoare de peste 188 de milioane de lei adică aproximativ 40 milioane de euro. Consiliul Județean Alba va contribui cu puțin peste 400.000 de lei.

Proiectul „Modernizare drum județean DJ 107 I: Aiud (DN 1) – Aiudu de Sus – Râmeț – Brădești – Geogel – Măcărești – Bîrlești Cătun – Cojocani – Valea Barnii – Bîrlești – Mogoș – Valea Albă – Ciuculești – Bucium – Izbita – Coleșeni – Bucium Sat – DN 74 (Cerbu)” își propune creșterea gradului de accesibilitate a zonelor rurale și urbane din județul Alba situate în proximitatea  rețelei TEN-T.

Loading

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *