Veste bună pentru felecani: Au fost finalizate lucrarile la DISPENSARUL din Vâlcele

articol publicat în iulie 26, 2019

Veste bună pentru felecani, anunţată chiar de edilul localităţii, Gabriel Costea: Au fost finalizate lucrarile la DISPENSARUL din Vâlcele!

„Am finalizat și receptionat lucrările la dispensarul din Vâlcele. În acest moment pot spune că avem un dispensar modern și in Vâlcele. Mai avem de obţinut avizele pentru funcționarea dispensarului, însă preconizăm că, la începutul toamnei le vom avea pe toate, iar locuitorii din Vâlcele vor beneficia de servicii medicale în localitatea lor.

Tot la acest capitol vreau să vă mai anunț că, efectuăm o expertiză la dispensarul din Feleacu pentru a găsi o soluţie de mansardare a clădirii, pentru a avea spațiu suficient pentru toate serviciile medicale oferite în aceasta locație.

În final vreau să anunț locuitorii satului Gheorghieni că am gasit o soluție pentru a funcţiona un cabinet stomatologic în localitatea lor, începand de anul viitor” a anunţat Gabriel Costea.

Primarul Gabriel Costea a fost ales în 2016. Încă de la primul mandat are realizări deosebite, cel mai important proiect fiind proiectul de canalizare, finanțat prin PNDL (Programul național de dezvoltare locală) 2. De asemenea, în primăvara anului curent, edilul a anunţat că a intrat în linie dreaptă cu cei șapte kilometri de drum, asfaltare a străzilor din comună în satele Feleacu şi Vâlcele, pe bani europeni. Proiectul a fost estimat la 3,9 milioane de lei și este finanțat prin PNDR 2014-2020, submăsura 7.2.

 286 vizualizări

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *