Apuseni Info

Ştiri și informații din Apuseni

Primăria Arieșeni a scos la licitație servicii de deszăpezire pentru drumurile din localitate

articol publicat în septembrie 27, 2019

Primăria staţiunii Arieșeni a lansat recent pe SEAP o licitație privind servicii de înlăturare a zăpezii și gheții de pe drumurile comunale, cu utilaje din doatrea operatorilor economici și personal propriu calificat pentru perioada sezonului rece 2019-2020, valoarea totală estimată a contractului fiind de maxim 200.000 de lei.

„În vederea asigurării circulației rutiere pe drumurile comunale în timpul iernii, în condiții de siguranță, sunt necesare de efectuat o serie de activități care să conducă la prevenirea și combaterea poleiului și a înzăpezirii acestora, cât și a unei coordonări corespunzătoare a tuturor acestor acțiuni”, se precizează în caietul de sarcini.

Serviciile solicitate sunt următoarele: îndepărtarea zăpezii de pe partea carosabilă a străzilor, aleilor și drumurilor din comună, încarcatul și transportul zăpezii sau a gheții rezultată din activitatea de deszăpezire se va realiza cu mijloace utilitare mecanizate şi împrăștierea materialului antiderapant pentru combaterea poleiului

Locul de prestare a activităților este format din drumurile comunale și sătești, alei pietonale și parcări, aflate în administrarea comunei Arieșeni (inclusiv centrul comunal și parcările aflate la baza pârtiei), și anume în satele: Cobleș, Bubești, Poenița, Fața Lăpuș, Stur, Buciniș, Pătrăhăițești, Galbena, Șteu, Casa de Piatră.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *