15 persoane din Dăroaia, comuna Roșia Montană, au fost trimise în judecată pentru distrugere și furt

articol publicat în octombrie 21, 2019

15 persoane din cartierul Dăroaia, satul Gura Roșiei, comuna Roșia Montană, au fost trimise în judecată de Parchetul de pe lângă Judecătoria Câmpeni pentru distrugere și furt.

Potrivit IPJ Alba, „în data de 24 aprilie 2014, intre orele 06.00-12.00, poliţişti de ordine publică, investigații criminale, investigarea fraudelor şi ai Serviciului pentru Acţiuni Speciale din cadrul Inspectoratului de Poliţie Judeţean Alba împreună cu poliţişti din Abrud şi Cîmpeni şi poliţişti ai secţiilor de poliţie rurală Abrud şi Cîmpeni, au organizat o acţiune în cartierul Dăroia din comuna Roşia Montană, ce a avut drept scop depistarea persoanelor despre care există suspiciunea că sunt implicate în comiterea de infracţiuni precum şi identificarea bunurilor provenite din astfel de fapte.

La acţiune au participat 53 de poliţişti, 3 reprezentanţi ai societăţii furnizoare de energie electrică şi doi reprezentanţi ai Direcţiei Sanitar Veterinare Alba.

În baza unor mandate, poliţiştii au efectuat 19 percheziţii la domiciliile unor persoane despre care există suspiciunea că sunt implicate în comiterea de infracțiuni.

Astfel, la domiciliul lui J.M., de femeie în vârstă de 71 de ani, au fost găsite 21.240 ţigarete şi 7 litri de alcool,  provenite din contrabandă. Ţigările şi alcoolul, în valoare de 11.890 lei, au fost confiscate iar faţă de J.M., a fost întocmit dosar de cercetare penală sub aspectul comiterii infracţiunii de contrabandă, faptă prevăzută de Legea 86 din 2006.

Poliţiştii au identificat şi 17 persoane despre care există suspiciunea că au comis furturi, la domiciliile mai multora fiind identificate materiale de construcţii provenite din comiterea de infracțiuni. Astfel, poliţiştii au stabilit că în perioada martie – iunie 2014, cele 17 persoane, cu vârste cuprinse între 18 şi 61 de ani, au pătruns fără drept în incinta fostei uzine de preparare „Gura Roşiei” şi au distrus pereţii şi acoperişurile unor clădirii.

Materialele de construcţie rezultate, fie le-au transportat la domicilii fie le-au vândut diferitor persoane. Cu ocazia percheziţiilor, au fost identificate materiale de construcţii, (în general cărămidă), provenite din furturi, în valoare de peste 11.000 lei”.

Cine sunt cei 15 inculpați – CLICK AICI? 

 378 vizualizări

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *