Bora Vasile este propunerea PRORomânia pentru primăria Sălciua

articol publicat în februarie 16, 2020

Bora Vasile, propunerea PRO România pentru primăria din Sălciua, timp de 7 ani s-a luptat pentru fermierii din zonă, preluând Asociația Crescătorilor de Taurine din Sălciua.

Pro România Alba consideră că Bora, după 14 ani de activitate în străinătate apoi, după activitatea din fruntea asociației, poate conduce cu succes Sălciua: „Ne face plăcere să îl prezentăm pe domnul Vasile Bora, fost consilier local si președinte al asociației crescătorilor de taurine din Sălciua, și care a decis să revină în țară, după 14 ani de străinătate, chiar în cea mai grea perioada a economiei pentru a munci și face politică lângă și pentru oamenii din comunitatea în care a crescut și a învățat să muncească.

A fost consilier în 2 mandate și știe cu ce probleme se confruntă oamenii din Sălciua, în mare parte agricultori care nu au alte posibilități de dezvoltare și se lovesc de probleme precum birocratie excesivă, logistică limitată, lipsa mentoratului și consultanței administrative și deasemenea, lipsa comunicării corecte administrație – cetățeni”.

La rându-i, Vasile Bora și-a explicat activitatea în sprijinul fermierilor: „Am înființat doua centre de colectare a laptelui și am organizat expoziții județene cu cele mai frumoase bovine din zona noastră. În munca pe care o depun, fermierul este centrul atenției mele, caut cele mai bune soluții pentru ca acesta să simtă că este susținut și are o piață de desfacere”.

 227 vizualizări

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *