Scade cu doi ani vârsta de pensionare pentru moții care au locuit în zonele poluate din Munții Apuseni!

articol publicat în august 20, 2020

Deputații au votat miercuri în favoarea reducerii cu doi ani a vârstei de pensionare pentru persoanele care au locuit în zonele poluate și din Apuseni

S-au înregistrat 228 de voturi ‘pentru’, unul ‘împotrivă’ şi 24 de ‘abţineri’.

Proiectul, iniţiat de senatorul PNL Carmen Hărău, a fost votat de Senat, în calitate de primă cameră sesizată, pe 3 octombrie 2017. După amendarea în Camera Deputaţilor, proiectul prevede că de reducerea vârstei standard de pensionare beneficiază “persoanele care au locuit cel puţin 30 de ani în zonele afectate de poluarea remanentă din cauza extracţiei, preparării şi arderii cărbunelui sau a şisturilor bituminoase, a extracţiei şi preparării minereurilor de uraniu, a extracţiei şi prelucrării minereurilor feroase şi neferoase cu conţinut de praf sau de emisii de gaze cu efect de seră, de amoniac şi derivate de cupru, plumb, sulf, cadmiu, arseniu, zinc, mangan, fluor, clor, feldspat şi siliciu ori de radiaţii din minereuri radioactive, hidrogen sulfurat, crom trivalent, crom hexavalent, cianuri, de pulberi metalice şi/sau de cocs metalurgic”.

Localităţile menţionate în proiectul adoptat, miercuri, de Camera Deputaţilor, din Țara Moților, sunt: Baia de Criş, Băiţa, Brad, Certej, Criscior, Șoimuș, Abrud, Baia de Arieş, Lupşa, Roşia Montană şi Zlatna.

Alte localități incluse în proiect: Baia Mare, Călăraşi, Copşa Mică, Drobeta-Turnu Severin, Slatina, Târgu Mureş, Târnăveni, Turnu Măgurele, Aninoasa, Călan, Deva, Ghelari, Hunedoara, Lupeni, Orăştie, Petrila, Petroşani, Teliuc, Uricani, Veţel, Vulcan, Slobozia, Iacobeni, Vatra Dornei, Margina, Nădrag, Tomeşti, Berbeşti și Râmnicu-Vâlcea.  

 1,390 vizualizări

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *