Apuseni Info

Ştiri și informații din Apuseni

Polițiștii din Câmpeni au emis un ordin de protecție provizoriu față de un bărbat din Sohodol

articol publicat în septembrie 21, 2020

Polițiștii din Câmpeni au emis un ordin de protecție provizoriu față de un bărbat care și-a agresat concubina. Bărbatul s-a ales cu dosar penal pentru violență în familie.

La data de 19 septembrie 2020, polițiștii din Câmpeni au fost sesizați, de către o femeie din Zlatna, cu privire la faptul că, în jurul orei 00.00, în timp ce se afla la locuința de rezidență din comuna Sohodol, ar fi fost agresată de către concubinul său.

În urma aplicării formularului de evaluare a riscului, polițiștii au emis un ordin de protecție, pe o perioada de 5 zile, față de bărbat, obligându-l să părăsească locuința din comuna Sohodol și i-au interzis să se apropie la o distanță mai mică de 50 de metri de concubina sa.

Totodată, pe numele său a fost întocmit dosar penal, pentru săvârșirea infracțiunii de violență în familie.

Faci un comentariu sau dai un răspuns?

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *