Accident, duminică seara, pe DN76 în Vălișoara: O șoferiță s-a izbit cu mașina de un parapete, apoi a căzut într-un șanț!

articol publicat în octombrie 5, 2020

Duminică seara, Poliţia Municipiului Brad a fost sesizată prin SNUAU 112, cu privire la faptul că în localitatea Vălișoara a avut loc un accident de circulație soldat cu o victimă.

Poliţiştii ajunşi la faţa locului au constatat că, o femeie în vârstă de 63 de ani din municipiul Oradea, judeţul Bihor, în timp ce conducea un autoturism pe DN76 în localitatea Vălișoara, pe sensul de mers Deva – Brad, la km. 19+900 m., într-o curbă la dreapta, semnalizată cu indicatorul „curbă deosebit de periculoasă” nu a adaptat viteza la condițiile de drum, părăsind carosabilul și izbindu-se de un parapet, după care autoturismul a căzut în șanțul pentru colectarea apelor pluviale.

În urma evenimentului rutier a rezultat rănirea ocupantei locului din partea dreapta spate a autoturismului, o pasageră în vârstă de 63 de ani din municipiul Oradea, aceasta fiind transportată spital în vederea acordării de îngrijiri medicale.

Conducătoarea auto a fost testată cu aparatul etilotest, care a indicat o concentraţie de 0,00 mg/l alcool pur în aerul expirat, fiind condusă la spital unde i s-a recoltat o probă de sânge, în vederea stabilirii alcoolemiei.

În cauză s-a întocmit dosar penal pentru infracțiunea de vătămare corporală din culpă.

 1,258 vizualizări

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *