Guvernul României a alocat 405.000 lei pentru refacerea drumui comunal DC 130 din Sălciua

articol publicat în octombrie 13, 2020

Prin Hotărârea nr. 842 din 8 octombrie 2020, comunele Sălciua şi Şugag din Alba primesc peste 1,5 milioane lei din Fondul de intervenţie la dispoziţia Guvernului, prevăzut în bugetul de stat pe anul 2020, în vederea efectuării unor lucrări de refacere a infrastructurilor locale afectate ca urmare a calamităţilor naturale produse în vara acestui an.

„Mai exact, pentru refacerea drumui comunal DC 130 pe o lungime de 0,03 km (comuna Sălciua), a fost alocată suma de 405.000 lei, iar pentru următoarele obiective din comuna Şugag a fost alocată suma de 1.169.000 lei:

  • refacerea DC 214 pe o lungime de 3,7 km, DC 216 pe o lungime de 1,2 km, drum forestier Bârsana pe o lungime de 4,2 km;
  • reabilitarea a 9 podeţe situate pe DC 214, a 2 podeţe situate pe DC 216 şi a 6 podeţe situate pe drumul forestier Bârsana.

Alocarea sumelor de bani s-a făcut în urma întocmirii şi aprobării rapoartelor de sinteză, pe baza constatărilor comisiilor de evaluare a pagubelor produse de fenomenele hidrometeorologice periculoase.

Instituţia Prefectului şi Consiliul Judeţean au solicitat către Executiv alocarea sumelor necesare” au anunțat oficialii Prefecturii Alba.

 2,547 vizualizări

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *