Simulare electorală după locale: Câte mandate ar obține partidele în decembrie, în Alba?

articol publicat în octombrie 16, 2020

Agenția de Rating Politic a realizat o simulare electorală cu privire la alocarea numărului de mandate în viitorul Parlament, calculele fiind realizate în baza rezultatelor oficiale de la alegerile locale.

Potrivit simulării, din județul Alba trei formațiuni ar urma să trimită parlamentari în mandatul 2020 – 2024. Astfel, PNL ar urma să aibă 3 deputați și un senator, PSD și USR-PLUS – câte un deputat iar USR PLUS și un senator, în timp ce noua alianță Pro România + ALDE, UDMR și PMP nu ar obține niciun mandat.

Agenția de Rating Politic a oferit în 2012 prima estimare corectă de pe piață, cu 3 luni în avans, că noul Parlament avea să își sumplimenteze cu câteva zeci numărul de mandate, conform algoritmului electoral de la acea vreme. Situația a fost una atipică, foarte puțin anticipată și care a creat multă rumoare. Parlamentul a fost suplimentat în final cu peste 100 de mandate în acel an.

În 2016, Agenția de Rating Politic a anticipat corect că algoritmul electoral avea să multiplice numărul de mandate al unor partide în unele județe peste așteptări. Deși partidele respective aveau un scor mediu (ex. 37%) ele au ajuns să obțină în acele cazuri chiar și 4 din toate cele 5 mandate de deputat aflate în competiție.

 1,272 vizualizări

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *