Numărul 2 în Mișcarea Legionară, Horia Sima, a fost profesor de filosofie în Brad

articol publicat în octombrie 25, 2020

Horia Sima a fost un politician legionar român, al doilea și ultimul comandant al Gărzii de Fier, cunoscută și sub denumirea de Legiunea Arhanghelul Mihail sau Mișcarea Legionară, principala mișcare politică naționalistă din perioada interbelică.

Sima a fost pentru câteva zile ministru în guvernul Ion Gigurtu și vicepreședinte al consiliului de miniștri în guvernul național-legionar prezidat de Ion Antonescu. În zilele 21-23 ianuarie 1941, Horia Sima a declanșat și a condus Rebeliunea legionară împotriva Conducătorului Ion Antonescu și a armatei române, pentru care a fost condamnat în contumacie la moarte (14 noiembrie 1941). În același timp cu rebeliunea, fiind comandatul legionarior, Horia Sima a inițiat și condus cel mai mare și un violent pogrom împotriva evreilor, Pogromul de la București. În urma rebeliunii, Horia Sima a reușit să fugă în Germania, iar mai târziu în Spania, unde a trăit până la moartea sa.

Ceea ce puțină lume știe este că liderul legionar Horia Sima a fost profesor de filosofie în Brad. În cartea sa, Era Libertății. Statul Național-Legionar, Horia Sima amintește anii petrecuți în Brad iar foarte interesante sunt observațiile lui Sima legate de Ion Gigurtu și de „grija” acestuia față de mineri. De asemenea, este interesant cum îi descrie și pe vechii mineri brădeni, în mare parte moți, înainte ca Bradul să fie inundat de mineri din Moldova și Muntenia și lehamitea acestor mineri față de promisiunile politice, de creșterile salariale.

Amintirile lui Sima despre Brad: „A doua `descălecare` a mea în lumea muncitorilor a fost la Brad, în judeţul Hunedoara, unde erau minele de aur ale societăţii `Mica`. Fusesem profesor în această localitate şi cunoşteam starea de mizerie a muncitorilor care lucrau sub pământ ca să scoată aurul din măruntaiele lui.

La societatea `Mica` stăpânea, pana la venirea noastră la conducere, Ion Gigurtu. Politica lui de salarizare a angajaţilor varia după importanţa politică şi socială a fiecărui grup. Era extrem de generos cu membrii Consiliului de Administraţie, între care figurau de obicei oameni politici, cum era Octavian Goga. Plătea bine cadrul de conducere al întreprinderii, directori şi ingineri superiori. Era destul de zgârcit cu micii funcţionari, iar pe cei care se trudeau mai mult, pe muncitorii care scormoneau după aurul din mina, îi trata ca pe nişte paria, plătindu-i mizerabil.

În timp ce se purta atât de hain cu muncitorii, a lăsat să se construiască pe o înălţime din apropierea Bradului un sanatoriu pentru tuberculoşi, vrând să arate grija ce-o poartă muncitorimii. În loc de a le da salarii mai bune, pentru a nu deveni tuberculoşi, le oferea camere de spital pentru a-şi scuipa plămânii! Gigurtu se prefăcea pe deasupra că este un adept al mişcărilor naţionaliste, când în realitate era un trimis al Regelui în mijlocul lor, pentru a le ţine sub control, cu ajutorul mijloacelor de care dispunea. În vara anului 1940, şi-a dezvăluit adevărata identitate politică: prea supus servitor al Majestăţii Sale. În criza care a precedat alungarea de pe tron a Regelui Carol, a cerut Generalului Antonescu „să tragă în legionari!”.

După cuvântarea mea de la Braşov din 9 Octombrie, în care am denunţat atrocităţile maghiare din Ardealul de Nord, m-am repezit la Brad ca să rezolv la faţa locului şi problema acestor muncitori şi le-am vorbit de pe o tribuna improvizată. Am evocat lupta şi sacrificiile Căpitanului pentru ţara flămândă şi goală, le-am explicat concepţia lui despre drepturile şi datoriile muncitorului şi le-am amintit mila ce-o simţea pentru muncitorii care lucrează sub pământ, cărora trebuie să li se facă dreptate înaintea tuturor. Pentru asta am venit şi eu în mijlocul lor ca să le aduc vestea cea buna că soarta lor se va schimba sub regimul legionar.

Mă uitam la ei, vreo doua mii de oameni. Toţi, fără excepţie, aveau feţele supte şi palide, privirea stinsă şi spinările încovoiate înainte de vreme. Erau oameni între 20-40 de ani. La cuvintele mele, n-au răspuns nici cu aplauze şi nici măcar cu aprobări din cap. Stăteau închişi în durerea lor. O mulţime apatică, fără interes. Un scepticism ancestral îi povăţuia să nu mai creadă în nimeni. Veniseră atâţia politicieni, în jurul alegerilor, promiţându-le marea cu sarea, încât se îndoiau şi de spusele mele.

Dar, de astă dată n-a fost aşa. A doua zi li s-a anunţat de direcţie urcarea salariilor. Până atunci un muncitor lucrând opt ore sub pământ, primea 45 de lei pe zi. Din acel moment salariile lor s-au dublat, ajungând la 90 de lei pe zi. Nu le venea să creadă! Proporţional, s-au anunţat îmbunătăţiri şi pentru micii funcţionari care erau cei mai năpăstuiţi. M-am informat cu cât ar apăsa ridicările de salarii asupra bugetului întreprinderii. La un beneficiu net anual de 200 milioane… doar 6 milioane! Îi mai rămâneau direcţiei 194 de milioane anual pentru a le distribui acţionarilor şi politicienilor”.

 2,511 vizualizări

1 thought on “Numărul 2 în Mișcarea Legionară, Horia Sima, a fost profesor de filosofie în Brad

  1. Faptul ca muncitorii erau Exploatați sunt niște minciuni ordinare! “Succesul “ Mișcării la Brad a fost un eșec lamentabil!
    Erau cam 40 de indivizi smintiți care defilau in cămăși verzi. La rebeliune au fost “serviți “ cu un discurs mobilizator:camarazi ,mergem la victorie sau la moarte! Au plecat,încolonați spre Albă Iulia, dar pe la Valisoara ( nici măcar la jumătatea drumului către Deve) nu a mai rămas niciun camarad!
    Curat Caragiale!

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *