MODELUL declarației pe proprie răspundere, document necesar de luni pe timp de noapte, după ora 21.00

articol publicat în noiembrie 8, 2020

Începând de luni, 9 noiembrie, când vor intra în vigoare noile restricții, persoanele care au nevoie să iasă din case între orele 23:00 și 5:00, când circulația persoanelor este interzisă, au nevoie de legitimația de serviciu sau o adeverință de la angajator, în cazul deplasărilor spre și de la locul de muncă, ori de o declarație pe propria răspundere, în cazul unor situații personale.

Cine are voie să iasă din casă după ora 23.00

România intră în carantină parțială, de luni, 9 noiembrie. Printre măsurile luate prin Hotărârea nr. 52 a CNSU, se numără, alături de purtarea măștii în toate spațiile deschise din țară sau scurtarea programului magazinelor, și interdicția de circulație pe timpul nopții, între orele 23.00 – 5.00.

Interdicția de circulație are și excepții enumerate în aceeași Hotărâre nr. 52:

Art. 4 – (1) În toate localitățile din România, se propune interzicerea circulației persoanelor în afara locuinței/gospodăriei în intervalul orar 23.00 – 05.00.

(2) Prin excepție de la prevederile alin. (1), circulația persoanelor în afara locuinței/gospodăriei este permisă în intervalul orar 23.00 – 05.00 pentru următoarele motive:

a) deplasarea în interes profesional, inclusiv între locuință/gospodărie și locul/locurile de desfășurare a activității profesionale și înapoi;

b) deplasarea pentru asistență medicală care nu poate fi amânată și nici realizată de la distanță, precum și pentru achiziționarea de medicamente;

c) deplasări în afara localităților a persoanelor care sunt în tranzit sau efectuează călătorii al căror interval orar se suprapune cu perioada interdicției cum ar fi cele efectuate cu avionul, trenul, autocare sau alte mijloace de transport de persoane și care pot fi dovedite prin bilet sau orice altă modalitate de achitare a călătoriei;

d) deplasarea din motive justificate, precum îngrijirea/însoţirea copilului, asistenţa persoanelor vârstnice, bolnave sau cu dizabilităţi ori deces al unui membru de familie.

Art. 5 (1) Pentru verificarea motivului deplasării în interes profesional, persoanele sunt obligate să prezinte, la cererea personalului autorităților abilitate, legitimația de serviciu, adeverința eliberată de angajator sau o declarație pe propria răspundere;

(2) Pentru verificarea motivului deplasării în interes personal, persoanele sunt obligate să prezinte, la cererea personalului autorităților abilitate, o declarație pe propria răspundere, completată în prealabil; 

(3) Declarația pe propria răspundere trebuie să cuprindă numele și prenumele, data nașterii, adresa locuinței/gospodăriei/locului activității profesionale, motivul deplasării, data completării și semnătura.

 6,108 vizualizări

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *