Controale de amploare ale polițiștilor din Huedin și Căpușu Mare: Câte amenzi s-au dat în doar câteva ore?

articol publicat în noiembrie 10, 2020

La data de 9 noiembrie a.c., polițiștii Secției 8 Poliție Rurală Huedin – Postul de Poliție Comunală Căpușu Mare au acționat în vederea creșterii gradului de disciplină rutieră și prevenirii încălcării normelor de circulație pe drumurile publice.

Activităţile desfăşurate de poliţişti au vizat totodată prevenirea răspândirii virusului Covid-19, urmărindu-se respectarea noilor măsuri instituite.

Au fost aplicate 16 sancţiuni contravenţionale, în valoare totală de 11.600 de lei. Dintre aceste, 9 au fost aplicate ca urmare a încălcării normelor prevăzute de OUG 195/2002 R.

De asemenea, au fost aplicate sancţiuni pentru nerespectarea normelor de protecţie prevăzute de Legea 55/2020, a regulilor privind perioadele de conducere, pauză şi odihnă ale conducătorilor auto şi utilizarea aparatelor de înregistrare a activităţii acestora, precum şi pentru încălcarea unor norme de convieţuire socială, a ordinii şi liniştii publice prevăzute de Legea 61 /1991.

În cadrul acţiunii, poliţiştii au depistat un bărbat în vârstă de 47 de ani, din municipiul Cluj-Napoca, pe numele căruia era emis un mandat de executare a pedepsei cu închisoarea de către magistraţii Judecătoriei Huedin.

Bărbatul are de executat o pedeapsă privativă de libertate pentru 1 an, ca urmare a săvârşirii infracţiunii de conducerea unui vehicul sub influenţa alcoolului sau a altor substanţe, faptă prevăzută şi pedepsită de Codul penal.

Cel în cauză a fost predat reprezentanţilor Penitenciarului Gherla, în vederea executării pedepsei.

 2,159 vizualizări

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *