Modificări la Legea Minelor: 45% din valoarea redevențelor rămâne la primării, 35% la consiliile județene!

articol publicat în noiembrie 27, 2020

Președintele Klaus Iohannis a promulgat astăzi o nouă lege, care modifică Legea Minelor, permițând o mai bună administrare a resurselor naturale.

Până să fie efectuate modificări la Legea Minelor, toți banii mergeau la București. Legea este foarte importantă deoarece cele mai multe balastiere și exploatări de piatră se află pe teritoriul comunelor, care acum vor putea beneficia direct de venituri la bugetul local, de pe urma acestor activități. În plus, va crește rata de încasare a acestor redevențe, deoarece ele pot fi urmărite acum direct de la nivel local.

Cea mai importantă modificare a Legii minelor prevede că redevența minieră obținută prin concesionare, din activități de exploatare a resurselor la suprafață și a apelor minerale naturale carbogazoase sau necarbogazoase se constituie venit după cum urmează:
a) 35% la bugetul local al județului pe teritoriul căruia există activitatea de exploatare;
b) 45% la bugetul local al comunei, al orașului sau al municipiului, după caz, pe teritoriul căreia/căruia există activitate de exploatare;
c) 20% la bugetul de stat.

ANRM apreciază că „această soluție legislativă privind distribuirea echitabilă a redevenţei obţinută din exploatarea resurselor minerale la suprafață este regăsită în legislaţia multor state europene. Comunitățile locale trebuie să beneficieze de veniturile obţinute din activitățile economice desfășurate pe raza teritorial-administrativă a acestora. De asemenea, acestă soluţie legislativă, consacrată prin Codul administrativ, creează cadrul normativ necesar asigurării la bugetele locale de fonduri certe şi constante pe toată durata desfășurării activităților miniere, fiind de natură să determine autoritățile locale să dezvolte proiecte de atragere și sprijinire a investițiilor miniere în zonele lor de competență teritorial-administrativă”.

Pe de altă parte, iniţiatorii acestui proiect de lege susţin în expunerea de motive: „Beneficiari a unei părți din această redevență trebuie să fie unitățile administrativ teritoriale, întrucât efectele negative ale activităților de exploatare sunt resimțite direct, nemijlocit, de către comunitățile locale: sunt afectate terenurile agricole din proximitate; din cauza transporturilor de mare tonaj, drumurile județene și comunale necesită reabilitări anuale; elemente ale cadrului natural (pânza freatică), poluarea fonică, poluarea aerului, toate sunt resimțite și afectează comunitățile locale, iar măsurile de readucere la starea inițială necesită costuri importante, și în foarte puține cazuri se mai poate asigura productivitatea potențială. Totodată, asigurarea unei cote din această redevență constituie o sursă de venit importantă pentru bugetele locale în vederea finanțării lucrărilor de reabilitare de drumuri comunale și județene, chiar și pentru asigurarea cotelor de cofinanțare pentru proiecte cu finanțare nerambursabilă, ce vizează acțiuni de refacere a cadrului natural și de protecție a mediului”.

 2,664 vizualizări

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *