Florin Cazacu: S-au continuat lucrările de decolmatare la Valea Bradului și Luncoi pentru a preîntâmpina eventuale inundații

articol publicat în noiembrie 30, 2020

Primarul Bradului, Florin Cazacu, a anunțat în această seară că în ultima perioadă s-au continuat lucrările de decolmatare a pârâului Valea Bradului și râului Luncoi pentru a preîntâmpina eventuale inundații.

„În ultima perioadă s-au continuat lucrări de decolmatare a pârâului Valea Bradului și Luncoi. Puteți vedea cei din Valea Bradului, de fiecare dată când trec spre casă și cei din zona Luncoiului. Aceste lucrări sunt stric necesare pentru a preîntâmpina eventuale inundații.

Era necesar la Valea Bradului pentru că cantități foarte mari de balast au ridicat nivelul acestui pârâu și prin această lucrare de investiții care este subvenționată și susținută financiar de către ABA Oradea dar la intervenția administrației publice locale după ce se va finaliza această lucrare se va recalibra valea se vor consolida malurile se va asigura o siguranță în plus în ceea ce privește cetățenii din zona respectivă care au aveau emoții de fiecare dată când erau ploi torențiale” a anunțat Florin Cazacu.

 1,389 vizualizări

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *