George Simion (AUR): Aşteptăm scuze şi demisa guvernului, pentru că a fraudat votul în diaspora

articol publicat în decembrie 7, 2020

Liderul AUR George Simion a declarat, duminică, la Antena 3, că guvernul Orban trebuie să îşi dea demisia, pentru faptul că 100.000 de români din diaspora ar fi fost împiedicaţi să voteze şi pentru faptul că 14.000 de voturi prin corespondenţă au dispărut.

„Cifrele oficiale ne arată la 9,3 la sută, vom ajunge la 10 la sută, exit poll-urile şi sondajele s-au înşelat grav în privinţa noastră şi aşteptăm nişte scuze şi demisia guvernului pentru că a fraudat votul. 100.000 de români n-au putut vota peste hotare, 14.000 de voturi au dispărut. Contestăm votul din diaspora (…) Mulţumim fiecărui român care a pus ştampila pe noi. Nu vom lăsa să treacă, aşa cum a trecut, votul din diaspora. O să ne luptăm pentru românii care nu au putut vota în diaspora, de aceea cerem demisia guvernului Orban şi vom continua politica de reformare a conducătorilor României. Nu mai vrem să fim conduşi de cei care ne-au condus timp de 30 de ani” au solicitat liderii AUR.

 2,196 vizualizări

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *