Mihai Goţiu: „Patronul afacerii Roșia Montană, condamnat la pușcărie!”

articol publicat în decembrie 18, 2020

Înalta Curte de Casație și Justiție a dat joi verdictul final în dosarul Ferma Băneasa: omul de afaceri Remus Truică a fost condamnat la șapte ani de închisoare, israelienii Benjamin Steinmetz și Tal Silberstein au primit câte cinci ani de închisoare, iar Prințul Paul – trei ani și patru luni.

Fostul senator USR Plus, Mihai Goțiu, a comentat sentința Înaltei Curți, în cazul lui Benjamin Steinmetz: „Patronul afacerii Roșia Montană, condamnat la pușcărie! Ia priviți-l pe marele miliardar Benjamin (Benny) Steinmetz și gândiți-vă cum îi va sta în haine vărgate.

Persoana asta e unul dintre principalii acționari ai Gabriel Resources, compania care a încercat să arunce în aer munții, pădurile și patrimoniul excepțional de la Roșia Montană, să lase în urmă halde de steril toxic și lacuri de cianuri, pentru a-și umple conturile cu aurul obținut, astfel, de acolo. Iar pentru a-și face pofta n-a avut niciun scrupul în a se înhăita cu mafioți mizerabili din România ori în cumpărarea sufletelor și conștiințele jurnaliștilor și politicienilor autohtoni.

Ieri, Înalta Curte de Casație și Justiție l-a condamnat definitiv la 5 ani de închisoare în Dosarul Fermei Băneasa, alături de alți celebri `oameni de afaceri de succes`, `consultanți` ori `jurnaliști`: Remus Truică (7 ani de pușcărie), Tal Silberstein (5 ani), Prințul Paul (3 ani și 4 luni), Dan Andronic (3 ani), Robert Roșu (5 ani), Lucian Mateescu (3 ani). Cu excepția lui Andronic și Mateescu, toți și-au luat sentințele CU EXECUTARE.

E drept, pentru unii dintre ei va mai dura un pic până când vor fi prinși și aduși la `casa memorialiștilor`, dar azi-mâine se fac două decenii de când m-am alăturat celor care luptau pentru salvarea Roșiei Montane, așa că am învățat să am răbdare.

Și, apropo, că tot veni vorba: la începutul anilor 2000, când am ajuns prima dată la Roșia Montană și am început să scriu și să vorbesc despre mizeriile din spatele afacerii, dar și despre lupta localnicilor, mulți dintre prieteni, colegi și cunoscuți m-au întrebat: `ce șanse credeți că aveți voi, o mână de săteni din vârful munților și niște idealiști, în fața intereselor din spatele intereselor uriașe din spatele afacerii?`.

Ei bine, răspunsul cred că e destul de evident. Oamenii, munții, pădurile, apele și patrimoniul cultural excepțional sunt acolo unde trebuie să fie, iar tovarășii ăștia care s-au jucat cu dinamita și cianura uite-i, unul câte unul, cum se pregătesc de `vorbitor`. Și nu pe partea cu vizitatori”

 1,694 vizualizări

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *