Apuseni Info

Ştiri și informații non stop

Politică de MAIDAN cu IZ PENAL la Brad: Videoclipuri INCENDIARE din primăria Brad!

Așa cum v-am promis în urmă cu câteva ore revenim cu update-uri la scandalul din primărie.

Astăzi, liderul USR PLUS, Raul Florin Matei, ar fi fost AGRESAT de primarul Florin Cazacu – (VIDEO) VIOLENȚĂ în PRIMĂRIA BRAD ?!? Raul Florin Matei: „Am fost agresat de către dl. primar Florin Cazacu!”

Între timp Raul Florin Matei a venit cu noi informații și videoclipuri INCENDIARE: „Șirul succint al evenimentelor ședinței de CL în care am fost lovit peste mână de către primarul municipiului Brad, Cazacu Florin, în timp ce voiam să arat brădenilor limbajul, jignirile ce mi le aducea:

  • Ieri, Primarul municipiului Brad convoacă ședință de îndată, de maximă urgență, pe platforma Zoom pentru astăzi, la ora 14.00.
  • Primul punct de maximă urgență pe ordinea de zi este demisia ( data demisiei 28 decembrie 😉 ) consilierului local din partea PSD, Podaru Vasile, care anunța pe Facebook în 27 decembrie că este administratorul public al municipiului Brad. Care e urgența? Incompatibilitatea ocupării funcției de administrator public și consilier local.
  • Astăzi, la ora 13.22, primim pe e-mail o parte dintre documentele pe care ar fi trebuit să le studiem ca să votăm în cunoștință de cauză.
  • Se deschide ședința de CL la ora 14.00 cu ordin din partea primarului cine nu își deschide și camera video să nu poată participa la ședința CL.
  • La ora 14.00 intru în ședința de CL, pornesc camera video, spun prezent, apoi rămân doar audio.
  • Nu încalc niciun regulament, lege ori dispoziție în acest fel.
  • Primarul, cu ajutorul unui consilier local PSD, propune la vot ca cei care nu au camera pornită să fie scoși din ședința de CL de pe Zoom.
    -Se votează, trece, sunt scos abuziv și fără nicio bază reglementată din ședința de CL.
  • Părăsesc locul de muncă și mă îndrept spre sala din Primăria Brad unde se desfășura ședința de CL pentru a participa fizic.
  • Intru. Aici erau prezenți, primarul, consilierul local cu funcția de viceprimar, Oprișa Florin, președintele de ședință, Adam Ionel, secretarul municipiului Brad, doamna Bora Carmen, consilierul juridic, doamna Zaharia, Rus Cristian, Circo Adrian.
  • Cer permisiunea de a participa fizic, având în vedere că prin mijloace on-line mi-a fost interzis acest drept legal.
  • Primarul mă întrebă zeflemitor cine sunt și îmi interzice accesul și trimite după polițistul local să mă evacueze.
  • Scot telefonul mobil să filmez scena când va apărea polițistul local să mă evacueze de la ședința de Consiliu Local Brad.
  • În aceste noi condiții, primarul îmi permite accesul la ședință.
  • Deoarece mi s-a restricționat dreptul de a îmi expune punctul de vedere la proiectele discutate deja și la care eu nu am putut vota și asista, cer reluarea lor.
  • Primarul îmi răspunde negativ și arogant că ,, oricum votul tău nu contează „. Președintele de ședință nu contează deloc în această ecuație. E doar de decor și executant al primarului.
  • Trec minutele alocate ședinței de Zoom și se trece la inițierea unei noi alte sesiuni.
  • Pauză câteva minute, primarul părăsește încăperea pentru puțin timp, apoi revine.
  • Mi se adresează pe un limbaj suburban, mă jignește constant. Comportament specific lui când nu este filmat.
  • Refuz să mai tolerez asta și să mă mai las umilit și spun în timp ce încercam să pornesc telefonul: ,, Stai să te filmez, să te vadă și brădenii ce caracter și comportament ai.”
  • Imediat vine spre mine, mă lovește peste mână, moment în care scap telefonul jos.
  • Sunt sub șoc, nu îmi vine a crede că într-o instituție publică un ales local este lovit de un primar.

Este sfârșit de an, nu am vrut nicicând să se ajungă aici, nu îmi doresc circ în instituțiile publice, dar nu sunt subalternul primarului, nu mă căciulesc în fața nimănui, respect Legea și Constituția României, am dreptul la demnitatea persoanei, iar în instituțiile statului român consilierului local trebuie să i se asigure integritatea și protecția fizică, chiar și în fața unui primar !!!

Dacă am denaturat, înflorit și mințit măcar un milimetru din tot ceea ce am spus, ca o persoană care are o credință intimă în Dumnezeu, mai spun doar atât: Așa să îmi ajute Dumnezeu!

P.S. Nu voi intra în alte polemici și comentarii, nici nu voi răspunde la aberații cu frustrarea prin pierderea alegerilor ( a pierdut Bradul în primul rând ), nici la ,,i-a tremurat mâna și a scăpat telefonul pe jos” a explicat Raul Florin Matei în această seară.

Loading

2 thoughts on “Politică de MAIDAN cu IZ PENAL la Brad: Videoclipuri INCENDIARE din primăria Brad!

  1. Am avut parte de o experiență asemanatoare in luna octombrie al acestui an chiar in fața primăriei Bucuresci cand soferul primarului din comună mi a spart telefonul. Dosarul penal pentru distrugere e tinut la sertarul politiei de luni de zile. Proba video depună la dosar si nici un raspuns ca si cum nu s-ar fi intamplat absolut nimic drept dovadă că politia sunt cainii lor de pază. Ăștia sunt in stare să-ți dea in cap ca apoi să zică că te-ai lovit singur.

  2. In continuare cred ca daca tot e vorba de penal [pentru datul peste mana] era mai convingator un cap in gura. Macar se racorea si primarul un pic si intelegea de ce e bagat „la cremenal” .

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *