Hoții de lemne au fost prinși de poliția din Beliș la Călățele. Lemnul a fost confiscat și predat Ocolului Silvic

articol publicat în ianuarie 29, 2021

Joi, 28 ianuarie, în jurul orei 15.00, în baza informațiilor obținute, polițiștii s-au deplasat pe raza localității Călățele-Pădure, unde, pe marginea unui drum forestier, au identificat trei stive de material lemnos de esență rășinoasă, care nu respectau normele de exploatare ale materialului lemnos.

În urma inventarierii, s-a stabilit că cele trei stive de material lemnos au un volum de 17.09 mc – esență rășinoasă, acestea fiind confiscate de către polițiști și predate reprezentanților Ocolului Silvic Huedin, solicitați la fața locului.

La aceeași dată, polițiștii au depistat doi bărbați, în vârstă de 35 și 21 de ani, ambii din comuna Călățele, în timp ce se deplasau pe un drum forestier cu un utilaj agricol, transportând 4,83 mc material lemnos pentru care nu dețineau documentele legale de proveniență.

Materialul lemnos a fost confiscat și predat în custodia personalului silvic, în cauză fiind întocmit dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de tăiere fără drept de arbori și furt de arbori, fapte prevăzute și pedepsite de Legea 46/2008.

Totodată, în vederea continuării cercetărilor, au fost ridicate de la cei doi bărbați un motofierăstrău și un topor, bunuri cu privire la care există suspiciunea că ar fi fost utilizate la săvârșirea infracțiunilor.

Cu ocazia activităților desfășurate a fost confiscată cantitatea totală de 21,92 mc lemn rotund de esență rășinoasă în valoare de 6.600 de lei. 

 15,481 vizualizări

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *