Tradițiile Apusenilor: Legenda solomonarilor din peştera Huda lui Papară

articol publicat în februarie 14, 2021

Huda lui Papară este una dintre cele mai cunoscute peşteri din România și din Apuseni. Este însă și locul care a ţinut în viaţă legenda şi tradiţia solomonarilor, unul dintre cele mai enigmatice personaje ale mitologiei populare româneşti din cătunele Apusenilor și ale Bucovinei.

În peştera Huda lui Papară îşi au „sălaş” solomonarii aducători de ploie şi balaurii lor. Legenda spune că în peşteră sunt lacuri imense şi când balaurii se scaldă, apa dă peste marginea lacurilor şi inundă totul în aval.

Solomonarii acționează în plină zi senină de vară, fără nici un semn special, apa pârâului îşi înzeceşte debitul pentru câteva ore, mătură în cale animale, căpiţe de fân de pe lunci, uneori chiar oameni.

Legenda solomonarilor din peştera Huda lui Papară sursă video – Desteapta-te romane!

Legendă, mit sau realitate?

În realitate, în zona Vânătare, aflată peste munte, o ploaie torenţială de vară nevăzută din cătunul de Sub Piatră, căra crengi şi căpiţe cu care înfunda Ponorul de la Vânătări. În această pâlnie se adunau cantitaţi enorme de apă, care reuşeau într-un sfârşit să spargă dopul format şi să inunde peştera şi Valea Morilor. Totul dura câteva ore, apoi se revenea brusc la normal. Fenomenul era foarte neregulat, de doua sau trei ori într-un deceniu.

 1,170 vizualizări

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *