Apuseni Info

Ştiri și informații din Apuseni

Cel care a incendiat Mănăstirea Râmeț a fost condamnat la muncă în folosul comunității!

articol publicat în februarie 17, 2021

Bărbatul care a provocat incendiul de la Mănăstirea Râmeț, din primăvara anului trecut, a fost condamnat de Judecătoria Aiud (după ce într-un acord de recunoaștere și-a mărturisit fapta) la închisoare cu amânare pentru distrugere din culpă, dar și la muncă în folosul comunității în incinta mănăstirii sau la Primăria Teiuș. 

În acordul de recunoaștere inculpatul a recunoscut fapta:

„Bărbatul a recunoscut și regretat fapta, declarând că nu a dorit să dea foc magaziei de lemne.

Inculpatul a mai arătat că, la data de 16.04.2020, în jurul orelor 16:30, a adunat crengile și iarba care au rămas după curățenia de dinainte de Sărbătorile Pascale, a făcut o grămadă în partea de sus a grădinii și a livezii, în apropierea zidului de piatră și beton și le-a dat foc.

Inculpatul a arătat că a supravegheat atent focul până în momentul în care acesta era aproape stins, că a udat de jur împrejur focul cu un furtun cu apă, dar apoi a părăsit incinta focului pentru a se întâlni cu martora M. G., în incinta locului de cazare, urmând ca aceasta să îi încarce cartela telefonică.

În continuare, inculpatul a arătat că, după aproximativ 15 minute de când a ajuns în incinta locului de cazare, s-a întâlnit cu un muncitor al mănăstirii, care i-a spus că arde ceva în partea de sus a mănăstirii.

În continuare, inculpatul a arătat că s-a dus în zona respectivă și a văzut că ardea magazia de lemne, de lângă zidul de piatră și beton, unde el aprinsese resturile, posibil ca urmare a faptului că s-a aprins iedera de pe zid și astfel focul s-a extins. Nu în ultimul rând, inculpatul a arătat că a încercat să mobilizeze cât mai multă lume pentru a-l ajuta la stingerea focului și că a fost puternic afectat emoțional după incident.

De asemenea, el a mai arătat că, ulterior incendiului, a rămas în continuare ca voluntar în cadrul Mănăstirii Râmeț, lucrând pentru a încerca să achite contravaloarea a ceea ce a ars”, se arată în motivarea instanței.

Faci un comentariu sau dai un răspuns?

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *