Gurahonț rămâne fără primar: Înalta Curte de Casație și Justiție a respins contestația primarului Ana Moțica!

articol publicat în februarie 27, 2021

Înalta Curte de Casație și Justiție a dat hotărârea finală în cazul incompatibilității primarului comunei arădene Gurahonț, Ana Moțica, respingând contestația primarului.

Motivul: Agenției Naționale de Integritate a sesizat că Moțica a fost în intervalul respectiv atât primar, cât și membru în Consiliul de Administrație la Liceului “Ioan Buteanu” din localitate.

Ocuparea simultană a acestor două funcții a încălcat dispozițiile legislației anti-corupție.

Conform Agenției Naționale de Integritate, „în perioada 04 septembrie 2012 – 09 aprilie 2014 a exercitat simultan funcția de primar și pe cea de membru în Consiliul de Administrație al Liceului Ioan Buteanu Gurahonț, Județul Arad, încălcând astfel dispozițiile art. 87, alin. (1), lit. d) din Legea nr. 161/2003 aplicabile în perioada supusă evaluării și ale dispozițiilor art. 91, alin. (3), teza 1 din același act normativ”.

Ana Moțica a contestat decizia ANI, însă pe 25 februarie 2021, după două amânări, completul de judecată din cadrul Curții de Casație și Justiție a dat documentul de soluționare nr. 1141/2021.

Instanța de judecată a respins, prin decizie definitivă, contestația primarului

Potrivit documentului, instanța “respinge recursul formulat de Moţica Ana Lenuţa – primarul comunei Gurahonţ împotriva Sentinței nr. 262 din 23 octombrie 2018 a Curţii de Apel Timişoara – Secţia de contencios administrativ şi fiscal, ca nefondat. Definitivă”.

Odată rămasă definitivă, hotărârea va duce la încetarea mandatului de primar al Anei Moțica, locul acesteia urmând a fi luat de către viceprimarul comunei, Daniel Blaj.

 2,965 vizualizări

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *