Pârtie de schi pe Muntele Găina: O sursă de turism durabil pentru toată Țara Moților

În prezent, domeniul schiabil din România cuprinde 189 de pârtii omologate, care au o lungime totală de 164 de kilometri și practic este cât domeniul schiabil dintr-o singură staţiune de schi din Austria sau Franţa, unde anual se investesc zeci de milioane de euro în infrastructura de schi.
Potrivit datelor de la Oficiul Naţional de Turism al Austriei, în anii când nu era pandemie, circa 180.000 de români vizitau doar în Austria în sezonul de iarnă, prin urmare în ultimii ani s-au operat mai multe modificări legislative la Programul Național de Dezvoltare a Turismului „Schi în România”.
În ultima modificare legislativă, din 2019, fostul deputat de Alba, Ioan Dîrzu, a făcut un amendament prin care a extins lista zonelor identificate pentru dezvoltarea domeniului schiabil și practicarea altor sporturi de iarnă.
Astfel, prin amendamentul Dîrzu, sau fost cuprinse în Programul național următoarele zone: Abrud, Arieşeni, Baia de Arieş, Poarta Raiului (Şureanu), Zlatna, zona turistică ”Ursoaia” (comuna Horea, comuna Gârda, comuna Albac) Munții Șureanu, Munții Apuseni, Munții Metaliferi, Munții Bihariei, Munții Bihorului, Muntele Găina, Muntele Mare și Munții Trascăului.

Pârtie de schi pe Muntele Găina?
La prima vedere Muntele Găina nu pare ofertant pentru o astfel de activitate, având în vedere vecinătatea stațiunilor Vârtop și Arieșeni de pe Valea Arieșului dar și altitudinea mică a masivului – în jur de 1.400 – 1.500 de metri.
Apuseni Info a discutat însă cu un important om de afaceri originar de pe Valea Arieșului, acționar la o pârtie de schi renumită în Austria, care a contrazis temerile descrise mai sus și care se arată interesat să investească în zonă: „Muntele Găina este foarte ofertant pentru o investiție într-o pârtie de schi. La Cluj, la Mărișel s-a făcut o pârtie de schi la 1.200 de metri și acum, în plin sezon, pârtia a fost full iar la Buscat, tot în Cluj, 1.600 de metri, uneori stațiunea s-a închis, așa de mulți turiști erau.
Dacă se va finaliza asfaltarea drumurilor forestiere din Avram Iancu, mai ales că în 2019 primăria din Avram Iancu a scos la licitaţie un proiect de investiţii evaluat la vreo 6 milioane de lei, privind reabilitarea a aproape 14 kilometri de drumuri forestiere, cu siguranță că Masivul Găina va fi în interesul nostru turistic imediat pentru a proiecta o pârtie de schi cum nu mai există în Munții Apuseni! Atenție, nu comparați tradiția schiatului din Austria cu cea din România, pe noi relieful nu ne ajută dar chiar și în aceste condiții consider că este sustenabilă și productivă finanțarea unei pârtii de schi în Masivul Găina”.