Apuseni Info

Ştiri și informații din Apuseni

(VIDEO) Un muncitor a murit azi în Făgetu Ierii după ce un mal de pământ s-a prăbușit peste el!

articol publicat în martie 18, 2021

Un bărbat a murit, joi, în localitatea Făgetul Ierii, județul Cluj, după ce a fost surprins sub un mal de pământ, la o adâncime de trei metri.

„Două autospeciale, un container multirisc și două ambulanțe SMURD au intervenit la intrarea din localitatea Făgetul Iernii, unde un bărbat a fost surprins sub un mal al unui șanț, ce avea o adâncime de cca 3m. Șanțul facea parte din lucrările la rețeaua de apă potabilă din localitate.

Solicitarea pentru intervenția pompierilor a fost înregistrată în jurul orei 15.40, iar la fața locului au găsit bărbatul în stare de inconștiență și acoperit de pământ până la nivelul capului.

Echipele au depus eforturi susținute, mai bine de două ore, pentru a putea elibera bărbatul de sub pământul surpat, situație îngreunată de gradul ridicat de îmbibare cu apă a solului din zonă. Pe durata intervenției, echipajul de prim ajutor i-a administrat oxigen bărbatului care, din păcate, în momentul în care a fost scos de sub malul de pământ nu prezenta semne vitale, iar medicul prezent la fața locului l-a evaluat fără posibilități de resuscitare” au transmis reprezentanții ISU Cluj.

Faci un comentariu sau dai un răspuns?

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *