Apuseni Info

Ştiri și informații din Apuseni

Doi tineri au fost depistați în zona Huedin, drogați la volan, în urma unui filtru de poliție!

articol publicat în martie 23, 2021

La data de 22 martie a.c., în jurul orei 13.35, în cadrul activităților de control derulate, polițiștii Compartimentului Rutier din orașul Huedin au depistat un conducător auto de 23 de ani, din comuna Bulz, județul Bihor, care se deplasa pe DN 1G, în localitate, aflându-se sub influența substanțelor interzise, aspect rezultat în urma testării cu aparatul drug test.

Ulterior testării, celui în cauză i-au fost recoltate probe biologice.

Un alt conducător auto testat pozitiv cu aparatul drug test a fost depistat de polițiștii rutieri în jurul orei 22.55, în timp ce se deplasa cu un autoturism pe DN1-E60, pe raza orașului Huedin.

Tânărul în vârstă de 19 ani, din comuna Negreni, a fost condus la o unitate medicală pentru recoltarea probe biologice în vederea stabilirii tipului de substanță interzisă consumată.

În ambele situații sunt efectuate cercetări privind săvârșirea infracțiunii de conducerea unui vehicul sub influența alcoolului sau a altor substanțe, faptă prevăzută și pedepsită de Codul penal.

1 thought on “Doi tineri au fost depistați în zona Huedin, drogați la volan, în urma unui filtru de poliție!

  1. doamne ajuta la fiecare dupa cum face ! Si la astia care au scris ,daca au mintit si la cei doi daca au facut asta

Faci un comentariu sau dai un răspuns?

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *