Apuseni Info

Ştiri și informații din Apuseni

Natalia Intotero despre carantinarea Bradului: Această măsură de carantinare nu își avea locul! Nu este o măsură potrivită!

articol publicat în martie 24, 2021

Prezentă la emisiunea „Fața în față” de la 7HD-Live, moderată de Ana Maria Barb, Natalia Intotero a declarat că decizia de CARANTINARE a municipiului Brad și Petroșani și a orașului Simeria nu își avea locul. Deputatul hunedorean a explicat și de ce consideră că acesta decizie nu este o măsură potrivită.

„Eu cred în continuare că această măsură de carantinare nu își avea locul și am să vă spun de ce.

Avem deja câteva exemple la nivel național și mai bine spus aici la noi în zonă, în regiune. Comuna Dumbrăvița, județul Timiș, a fost în aceeași situație de carantinare, pe serii de câte 14 zile, mai multe serii, mai bine de o lună de zile. Vreau să vă spun, că la sfârșitul acestei perioade numărul celor infectați cu COVID a fost mult mai mare decât la începerea acestei decizii.

Apoi, ne uităm la municipiul reședință din județul Timiș, la Timișoara și am văzut cu toții declarațiile președintelui Consiliului Județean care spunea că va ataca în instanță decizia Comitetului de Situații de Urgență în această speță pentru că nu consideră măsura potrivită după ce Timișoara a trecut prin această perioadă de carantinare și de asemenea după ce Timișoara era cu un procent de incidență mai mic decât municipiul București.

Deci eu cred că nu este o măsură potrivită. Această măsură de carantinare nu face decât să aducă mai multă strictețe, mai multe reguli pe care cetățenii trebuie să le respecte, altfel încalcă legea și nu cred că aceasta este soluția.

Cred ca autoritățile, Guvernul României la un an de la pandemie ar trebui să identifice soluții să investească în sănătate, au avut deja timp de un an dar din păcate am văzut că investițiile făcute în sănătate dar chiar și în instituțiile de învățământ, să știți că au fost eforturi mult mai mari din partea autorităților locale cu toate că bugetele au fost diminuate” a declarat deputatul Natalia Intotero la 7HD-Live.

Faci un comentariu sau dai un răspuns?

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *