Apuseni Info

Ştiri și informații din Apuseni

(OPINIE) Voicu Ienci: Prea multe intrebari si prea putine raspunsuri intr-o pandemie perpetua

articol publicat în septembrie 25, 2021

Iertata sa imi fie dispozitia filozofica, dar sfarsitul de saptamana, cu lenea fizica si plictiseala pandemica indeamna omul sa gandeasca mai mult si mai departe decat in celelalte zile. Iertate sa imi fie si gandurile, si cheia in care incerc sa le redau, si raspunsurile care adancesc in intrebare, in loc sa lamureasca.

Mai merita sa filozofezi in ziua de azi, cand concretul si imediatul sunt ritmul si imperativul vietii? Cred ca da, cu conditia ca ceea ce si scoatem din strafundurile mintii, din intinderea logicii sa poata schimba unghiurile cotidiene, obisnuinta de a vedea lucrurile. Apasarea sufleteasca si colectiva a momentului e starea de frica si nesiguranta universala, de revolta neputincioasa a epocii covid. Cum putem lupta cu asa ceva, cand o lume intreaga sta sa se prabuseasca sub sentimentul pierderii de sine si al sfarsitului istoriei? Schimband unghiurile de vedere, adancind sensurile si intelesurile paradigmelor valabile si evidente, filozofand, pana la urma, pe temele valorilor jucate la masa de zaruri a politicii mondiale anti-pandemie.

Valorile raman cele ce le stim, pe care le-am invatat si asimilat din timpuri cand nu ne imaginam absurdul actualei epoci, decat ca exercitiu literar, de fictiune. Adevarul, dreptatea infaptuita si afirmata prin justitie, libertatea de constiinta si de miscare, bunastarea si calitatea existentei, viata -dar si drept al omului, afirmare, acel ego sum initial, esential si indispensabil, toate sunt criterii si indicatori, se potenteaza sau se estompeaza pana la nonexistenta in contextele istorice concrete.

Ce valoare mai are adevarul si dreptatea azi?

Satul informational promis, cu binefacerile lui din urma cu aproape doua decenii s-a transformat de mult in Babel si malaxor informational, in camp tactic de lupta, cu efecte concrete si teribile. In avalansa informationala, adevarul devine din ce in ce mai ascuns si mai relativizat. Studii mai mult sau mai putin medicale, mai mult sau mai putin influentate devin argumente stiintifice si absolute, sub impactul publicitatii, pentru adevaruri prestabilite. Individul sau grupul bombardat informational devine sovaielnic si mai mult dezorientat, la fel ca si institutiile cu caracter statal sau international. Pana la urma suntem cu totii oameni, cu reprezentari proprii despre adevar, actionam in baza propriei constiinte, indiferent de locul sau functia unde ne situam.

Cu cat e mai relativ si mai dificil de inteles fondul unei probleme, cu cat adevarul se ascunde mai tare, cu atat este mai supus si mai predispus la manipulare politica, dimpreuna cu tot ce presupune negativ acest lucru.

Guvernul a fost generos financiar cu presa iar aceasta a raspuns cu fidelitate, sustinand covarsitor adevarul oficial, blamand orice contestare a acestuia, indiferent de argumente. Am ascultat, prin urmare si ne-am insusit scenarii apocaliptice succesive, dimpreuna cu seturi de masuri balbaite si ilogice uneori, argumentate suprem de modelul statelor occidentale.

In goana obsesiva dupa promptitudine si eficienta, statul a inteles sa sacrifice propriile mecanisme de legiferare consacrate prin constitutie si principiile ei de capatai. Jurisprudenta va avea mult de furca ani buni inainte, sa desfaca si sa lamureasca situatiile bizare ale legislatiei pandemice. Urgenta a reprezentat principiu si argument, justificand chiar abuzul si consolidand pozitia de forta a institutiilor in relatia cu cetateanul, dincolo de limita la care orice doctrinar al constitutiei ar duce rationamentul juridic.

Ce valoare mai are libertatea de constiinta, exprimare si miscare?

Celebra idee -voi lupta pana la ultima picatura de sange sa crezi altceva decat mine si sa nu imi dai dreptate, s-a transformat, sub imperativul adevarului suprem sustinut guvernamental si validat stiintific doar de opiniile celor special alesi pentru a face asta, in altceva -voi lupta pana la ultima picatura de sange sa crezi ce iti spun eu si sa imi dai dreptate. Se vede clar in radicalizarea discursului guvernamental acompaniat de corul deontologilor si parerologilor de serviciu din televiziunile gras stipendiate din fonduri publice, din atacul violent asupra oricarui personaj, care are ghinionul sa se strecoare in prime time si sa aiba pareri diferite.

In 10 august 2019 au existat distrugeri de bunuri si jandarmi batuti cu bestialitate, pentru ca peste cateva zile jandarmeria sa fie anchetata. In martie 2021 jandarmeria bate pana la mutilare minori la Braila, inregistreaza recorduri de amendati la hectar de piata Universitatii sau Victoriei, produce arestari cu zecile, la gramada, si principalii vectori ai opiniei publice tac. Evident, cei care au de suferit acum sunt cei impotriva adevarului oficial, care se exprima ca atare, sunt malefici si pericol pentru noua ordine publica fundamentata pe spaima.

Ce a mai ramas din libertatea de miscare stim foarte bine fiecare dintre noi. Virusul nu se ia de la cozi si aglomeratii in magazine cu program ciuntit arbitrar, ci dupa ora 8 seara, cand pluteste in jurul domiciliilor, ce nu avem voie sa le parasim. Motivatia imboldului nostru e cuprinsa strict in cateva puncte pe o declaratie. Dincolo de ce scrie acolo nu exista nevoi, cel putin nu legale si legitime in optica oficiala.

Bunastarea si calitatea existentei devin din ce in ce mai mult amintiri. Noul mod de viata vulnerabilizeaza fizic si distruge capacitatea de gandire independenta, prin constrangeri succesive si graduale, anuleaza coeziunea si puterea de actiune a corpului civic, exacerband raspunsul celor convinsi fata de comportamentul social al celor care contesta. O corectitudine politica de pandemie devine etalonul reglarii vietii cotidiene pana in strafundurile intimitatii individului. Nimic din libertatea, in intelesul ei de dinainte, nu mai ramane decat in masura in care sa devenim vinovati.

Libertatea ta se termina acolo unde incepe libertatea mea -aud tot mai des. E frumos si corect, atata timp cat libertatea e corelata ontologic cu ratiunea si adevarul, dar ce te faci cand adevarul a fost confiscat guvernamental si e livrat fara posibilitate de dezbatere si contestare substantiala si onesta? De fapt, libertatea, in cazul de fata, se termina acolo unde hotaraste statul, unde statul dicteaza si majoritatea, sub imperiul fricii, isi insuseste si executa.

Virusul a creeat panica si teama generalizata, a determinat reactii guvernamentale prompte, bazate pe construirea adevarului oficial si contestarea disputelor asupra lui, a denaturat procesul democratic de legiferare, a limitat sau chiar suprimat libertatea in prea multe aspecte ale vietii, a distrus economic si a deformat social, a dus spre un model social al obedientei si spre autoritarism statal.

Experienta istorica doar a secolului trecut ne demonstreaza clar, ca ceea ce e autoritar la inceput, evolueaza spre arbitrar si sfarseste in dictatura.

Nu e rostul si intentia mea nici macar sa banuiesc un plan deliberat si conspirationist, dar nu pot sa nu remarc cum, parca, un duh rau loveste in democratie in ultimii ani, cum un duh rau ne perverteste viata, ideea despre cum sa traim, despre libertate. Mai puternica decat orice conspiratie mi se pare frica, sentiment si expresie a instinctului primar de conservare, prezent in orice om, indiferent in ce functie se afla sau la ce nivel social, cultural sau civilizational isi duce existenta. E foarte posibil sa fim cu totii captivi ai fricii si sa incercam sa prezervam viata, golind-o de toate atributele ce ii dadeau valoare.

Ca a venit vorba, am ajuns la ultima si cea mai importanta valoare si atribut al fiintei si existentei -viata. E ce avem mai de pret, luptam pentru ea pe tot parcursul drumului dintre nastere si moarte, ni-o reprezentam in corelatie cu celelalte valori discutate, o iubim pentru ca le contine si ne temem sa pierdem libertate, bunastare, adevar si dreptate odata cu ea.

Azi, dupa un an de teama de a o pierde si de lupta pentru ea, descoperim ca am golit-o in razboiul nostru, personal si societar, exact de lucrurile care ii dadeau valoare. Luptam in continuare pentru ea si o golim din ce in ce mai mult.

Ma intreb -cand celelalte valori se sting rand pe rand din viata noastra, ce mai ramane din valoarea ei?

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *