Apuseni Info

Ştiri și informații din Apuseni

Brădeanca care a cheltuit banii a zeci de brădeni dintr-o bancă a fost condamnată la trei ani şi şase luni de închisoare

articol publicat în aprilie 5, 2021

Tribunalul Hunedoara a condamnat-o la trei ani şi şase luni de închisoare pe brădeanca care a cheltuit banii a zeci de brădeni dintr-o bancă, angajată până în vara anului 2016 a unei sucursale bancare din capitala Țării Zarandului.

„Tribunalul a condamnat-o pentru fraudă informatică (270 de acte materiale), fals informatic (59 de acte materiale), delapidare (329 de acte materiale), fals material în înscrisuri oficiale (329 de acte materiale) şi uz de fals (329 de acte materiale)

De asemenea, potrivit sentinţei, care nu este definitivă, putând fi contestată cu apel, brădeanca va trebui să achite un prejudiciu de peste 250.000 de lei şi despăgubiri civile de peste 36.000 de euro, celor peste 30 de părţi vătămate din dosar” scrie Adevărul.

Cum și-a înșelat clienții angajata sucursalei bancare? Potrivit anchetatorilor de la Direcţia de Investigare a Infracţiunilor de Criminalitate Organizată şi Terorism (DIICOT), fosta angajată a comis infracţiunile în perioada 2013 – 2016, până în ziua în care a fost descoperită: „În perioada ianuarie 2013 – iulie 2016, în calitate de ofiţer de cont în cadrul Agenţiei bancare, având atribuţii de gestiune, şi-a însuşit, a folosit şi traficat sume de bani din gestiunea băncii, aflate în conturile clienţilor persoane vătămate/părţi civile, prin mai multe modalităţi de săvârşire, respectiv prin efectuarea de operaţiuni neautorizate de retrageri numerar, însoţite de introducerea, modificarea sau ştergerea datelor din sistemul informatic al băncii cu privire la conturile clienţilor, ori prin efectuarea de operaţiuni neautorizate de depunere de sume de bani în conturile persoanelor vătămate sau în conturile deţinute de rudele inculpatei, pentru a împiedica descoperirea operaţiunilor anterioare neautorizate de retrageri de numerar, ori în scopul de a beneficia de sumele de bani retrase neautorizat”.

Faci un comentariu sau dai un răspuns?

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *