Apuseni Info

Ştiri și informații din Apuseni

Un șofer de 53 de ani din Țețchea a acroșat cu mașina un copil de 5 ani care traversa greșit DJ108I, Telechiu – Aștileu!

articol publicat în aprilie 12, 2021

Vineri, 9 aprilie a.c., la ora 18.30, pe drumul județean 108 I, în localitatea bihoreană Țețchea,  un bărbat de 53 de ani, localnic, în timp ce conducea un autoturism pe direcția Telechiu – Aștileu, a accidentat cu aripa dreapta față un minor de 5 ani, din Oradea, care s-a angajat în traversarea carosabilului fără să se asigure, prin fața unui autoturism, oprit parțial pe partea dreaptă a carosabilului.

În urma accidentului rutier, minorul a suferit leziuni pentru îngrijirea cărora a fost transportat la spital.

Polițiștii Compartimentului Rutier Aleșd continuă cercetările pentru stabilirea cu exactitate a cauzelor și împrejurărilor producerii accidentului rutier.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *