Apuseni Info

Ştiri și informații din Apuseni

(OPINIE) Voicu Ienci: Cum se distruge o comunitate si o tara

articol publicat în aprilie 18, 2021

La sfarsitul anilor ’90 si inceputul anilor 2000, capusate si istovite, societatile miniere stateau sa isi dea duhul. Solutia pentru ele a fost de moment -s-au facut concedieri masive mascate cu masurile sociale ale salariilor compensatorii. O gaura si mai mare, si mai neagra s-a deschis si a mancat, a prabusit si a prapadit serios din bugetul tarii.

Mai apoi, in lipsa personalului calificat, orice incercare de salvare a exploatarilor miniere a devenit un non sens, devenind condamnate la inchidere, active de zeci si sute de milioane de euro fiind aruncate la fier vechi, prin alte afaceri si suveici financiare ce au imbogatit peste noapte cateva zeci de buzunare.

Pentru cei care nu stiu, va spun eu -minerul e un excelent si complex meserias in constructii. El cunoaste lucrul cu lemnul dar si cu fierul, e un bun dulgher si un excelent fierar betonist cu regulile de armare dobandite ca reflex, in secundele cand trebuie sa actioneze salvandu-si viata in subteran. Este un bun zidar, priceput in consolidari si ziduri de sprijin, stie sa lucreze si cu dinamita, dar si sa sprijine galerii proaspat sapate, este obisnuit sa lege fire si sa inteleaga logica electricitatii, lucrul sub stres este a doua sa natura iar regulile de protectie a muncii ii vin firesc.

Toti acestia, unii abia calificati, au trebuit sa isi caute norocul in alta parte, sa ignore tot ce invatasera in ani. Multi au luat calea strainatatii, devenind oameni de baza in firme de constructii occidentale, care i-au primit cu bratele deschise si cu buzunarele tremurand de fericire atunci cand le-au recunoscut potentialul. Altii s-au resemnat si s-au complacut in pensii modice, deveniti inactivi de la varste la care inca mai puteau munci.

Am dat o groaza de bani pe nimic, pentru a pierde forta de munca inalt calificata si a vinde la fier vechi, capacitati economice. Am preferat sa carpim, fara sa avem o viziune sau un plan pe niste ani inainte si, din carpeala in carpeala, ne-am rostogolit pe toboganul dezastrului uman si financiar.

Astazi ne dorim autostrazi si constatam ca, in buna parte, ne lipseste forta de munca calificata, care a devenit rarisima si scumpa. Aia care monteaza cofragul, care stiu sa indoaie fierul cum trebuie sa devina armatura corecta, aia care stiu sa toarne betonul si sa puste cu dinamita, mecanicii si electricienii , care inteleg cum functioneaza un utilaj sau o instalatie, lipsesc, au devenit o problema.

Stiti ce incarca cel mai mult costul unei autostrazi? Va spun eu -tunelul (de care orice antreprenor se fereste ca de dracu, pentru ca nu are cu cine sa il faca), viaductele (constructii de arta inginereasca, unde e nevoie de meseriasi care nu se joaca), consolidarile de versanti (aia care se tot surpa la infinit si produc lamentari de ministri ai transporturilor).

Hai sa facem un efort de imaginatie si sa vedem ce s-ar fi intamplat daca in 2000 trasam amplasamentele viitoarelor autostrazi, daca infiintam o companie nationala, care sa angajeze minerii alungati din mina si sa deschida santiere in punctele sensibile ale acestor trasee, acolo unde lucrarile de arta inginereasca trebuiau facute. Am fi avut capacitati umane folosite eficient, am fi avut mare parte din lucrarile, care ne ingrozesc acum, realizate, am fi avut banii tarii investiti in bunuri pentru tara, am fi avut autostrazi pe care antreprenorii de azi doar se joaca sa lege un punct de altul, ne-am fi facut iarna car si vara sanie asa cum ii sta bine unui gospodar.

Nu am procedat asa, preferand sa carpim si sa adancim dezastrul unui sector economic, pe care azi il condamnam si il aratam cu degetul, neintelegand ca a dat exact oamenii care ar fi stiut ce sa faca din geografia acestei tari, de la geologi de exceptie, la ingineri si maistri cu inalta competenta si la muncitori priceputi.

Tara nu a avut o strategie de dezvoltare iar, in  lipsa ei, arata ca o imensa improvizatie, ca o opera suprarealista la scara gigantica, rod al strategiei unui colectiv dintr-un salon de casa de nebuni. Asa se intampla cand nu te intereseaza proiectia viitorului sau mimezi preocupare pentru asa ceva.

Micul meu orasel de la poalele Muntilor Apuseni arata cum arata tara -carpit, afundat in dezastru economic si social, atacat iremediabil in fibra demografica, fara elita si cu asazise “varfuri” angrenate de curand intr-un joc piramidal de tip Caritas.

Mai, oameni buni, treziti-va! Suntem in 2021!

Maine votati un buget pentru anul acesta si voi inca nu aveti o strategie de dezvoltare locala, va tot ascundeti dupa proceduri executate superficial, dupa dezbateri “publice” cu participanti alesi pe spranceana, unde se discuta nimic, unde nu exista o asumare si unde toti va bazati pe inspiratia carpelii de moment al unui primar.

Sa imi fie cu iertare, dar primarul ala, Bill Gates sau Eleon Musk sa fie, tot nu poate gandi cu un singur creier ceea ce ar trebui sa gandim si sa dezbatem cu totii, nu poate face ceea ce ar trebui sa facem impreuna, o intreaga comunitate.

Am semnalat in mod public anomalia votului pe buget in lipsa unei strategii de dezvoltare asumate si validate prin votul Consiliului Local. Nici puterea, nici opozitia nu mi-a dat vreun raspuns. De la inaltimea functiei dumnealor nu au catadicsit sa manifeste vreo reala preocupare, pana acolo unde au creat o situatie imposibila si urmeaza sa carpeasca din nou.

Da, sa votezi un buget anual, cand tu nu ti-ai asumat o strategie de dezvoltare multianuala inseamna sa nu fi responsabil, sa carpesti fara viziune, sa arunci comunitatea in haos si pierdere financiara si umana, inseamna sa iti inseli si sfidezi proprii alegatori.

Maine va pregatiti sa carpiti, asa cum au facut si altii inaintea voastra. Treptat, lucrul asta va deveni o modalitate si o vina colectiva, din care doar orasul nostru va avea de pierdut, asa cum tara a pierdut mai demult.

Faci un comentariu sau dai un răspuns?

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *