Apuseni Info

Ştiri și informații din Apuseni

Raul Matei vede oportună desființarea poliției locale: „Poliția Locală s-a dovedit doar una politică, de securitate a primarului”

articol publicat în aprilie 24, 2021

Consilierul Local al USR Plus Brad, Raul Matei, în contextul în care colegul său, Sergiu Alin Bufnilă a reluat seria fotografiilor cu gunoaiele aruncate pe malul Crișului Alb din Brad, a găsit în această seară și o soluție la această problemă și anume desființarea poliției locale și achiziționarea de camere video de supraveghere.

„Până când??? Malul Crișului și zona de lângă Piață sunt locuri în care se tot arunca gunoaie. Până nu se vor instala niște camere video și nu vor fi amendați cei care fac mizerie, nu pare a se rezolva problema” a scris Sergiu Alin Bufnilă.

Ulterior, Raul Matei a găsit și soluția pentru a scăpa de gunoaiele de pe malul Crișului Alb: „Desființarea Poliției Locale care ne costă peste 8 miliarde lei vechi anual și împânzirea orașului cu camere video. Aplicarea legii de către Poliția Națională la sânge. Poliția Locală s-a dovedit doar una politică, de securitate a primarului (…) avem poliție municipală școlită în acest sens, siguranța cetățeanului nu poate fi pusă în discuție. Din punctul meu de vedere poliția locală ne costă mult prea mult în comparație cu ce aport aduce pentru comunitate” a scris Raul Matei într-un comentariu.

USR Plus Brad dorește o consultare publică pe acest subiect

De asemenea, liderul USR Plus Brad a mai precizat că alături de colegii săi intenționează să organizeze o consultare publică pe acest subiect după Paști: „Ne-am gândit să lansăm o consultare publică după Paști la nivel de Brad în legătură cu oportunitatea menținerii acestui serviciu. În funcție de opțiunea brădenilor vom acționa în consecință. Dacă cetățenii vor considera oportună menținerea ei, ne vom plia. Dacă nu, vom porni demersurile legale de desființare a ei. Poporul va decide”.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *