(OPINIE) Voicu Ienci: Doua realitati, un domn si o doamna

articol publicat în mai 19, 2021

De orice l-am putea banui pe Mugur Isarescu, numai ca ar fi prost si neprevazator nu. Si-a demonstrat pe deplin inteligenta, capacitatile si expertiza in deceniile cat a fost cel mai longeviv guvernator din istoria BNR. Faptul ca a ales o colaborare si a oferit o functie doamnei Viorica Dancila nu tine sub nici o forma de prostie, iar o reactie negativa a opiniei publice la o astfel de numire, era cel putin previzibila daca nu evidenta.

Ma indoiesc, intr-o buna masura, ca avand o indelungata experienta politica, domnul Mugur Isarescu si-ar sacrifica imaginea, chiar pe ultima parte a unei prodigioase cariere, doar pentru a-si plati, chipurile, cu o sinecura, datoriile unui mandat in fruntea BNR, sustinut de doamna Dancila din pozitia de prim-ministru. Pur si simplu nu bate, nu pusca, nu se potriveste cu stilul si nivelul unui personaj binecunoscut de trei decenii, permanent remarcat, in primul rand, prin seriozitate si extrem de multa rigoare, de la micile gesturi si pana la marile decizii.

Si atunci ce sa intelegem dintr-o astfel de numire?

Sa nu uitam ca, pe langa Viorica Dancila, domnul Isarescu a inteles sa aleaga colaborarea cu alte doua figuri de prim rang din istoria politicii postdecembriste: un alt fost prim-ministru si presedinte de partid-domnul Petre Roman, precum si domnul Ioan Mircea Pascu -un greu si experimentat politician mereu in varful puterii, nationale dar si europene, si ale carui opinii au fost decisive, devenind decizii de stat nu de putine ori.

Valul de rumoare, repulsie si chiar revolta, pe care il constat azi in presa, dar si la oamenii simpli se poate explica prin diferenta fundamentala intre realitatea obiectiva si cea construita pentru public, prin intermediul mass media, in baza unor obiective de lupta politica si electorala, a unor interese determinate, apartinand unor politicieni anume.

Ne-am obisnuit sa vedem o Viorica Dancila agramata, privind la nesfarsit cateva balbe sau situatii jenante, a caror protagonista a fost doamna prim-ministru. Cu fiecare ocazie, indiferent de context, anumite canale, ce aveau o misiune clara sa demonizeze un personaj, s-au intrecut in a caricaturiza, a desfiinta pornind de la incidente prezente in cariera oricarui politician ajuns la varf. In acelasi timp, situatii comparabile sau mai grave, mai jenante, au fost cu gratie trecute cu vederea, pentru ca implicau politicieni dezirabili, invariabil adversari ai acesteia.

Astfel, doamna Dancila, a ramas in constiinta colectiva cu cele cateva ziceri memorabile, la granita dintre umorul involuntar si inocenta debila, si nimeni nu isi mai aminteste ca rezistenta dumneaei in jocurile interne PSD a fost un factor decisiv, ce a contribuit mai mult decat orice miscare #rezist, la caderea lui Liviu Dragnea. Uitam, de asemenea, ca guvernarea Dancila a a dus crestere economica sustinuta, a creat stabilitate si a generat un cadru bun de receptare si absorbtie a investitiilor straine, mult peste anii ce au urmat.

La fel ca si Petre Roman sau Ioan Mircea Pascu, Viorica Dancila ramane un personaj cu lumini si umbre, din care epoca in care a stat la lumina reflectoarelor, a retinut emotii negative induse, dar si aspecte obiectiv pozitive. Pentru a le vedea, este suficient sa judecam contexte si fapte lasand patima la o parte.

S-a spus si s-a brodat foarte mult in jurul ipotezei ca propulsarea Vioricai Dancila la varful guvernului si apoi al PSD a fost o operatiune realizata in vederea conservarii sanselor domnului Johannis pentru un al doilea mandat prezidential. Multi baga mana in foc ca, in lipsa acesteia, cu orice alt contracandidat, din oricare alt partid, actualul presedinte al tarii ar fi devenit in prezent istorie, cariera dumnealui politica s-ar fi incheiat. Nu vom putea sti niciodata adevarul. Cert e ca doamna Dancila, cu ale sale peste trei milioane de voturi, reprezinta un personaj de frunte, in orice garnitura politica, un pol de notorietate si de simpatie electorala.

Privind din aceasta perspectiva, parca imaginea consacrata a doamnei fost prim-ministru poate suporta nuantari, modificari chiar. Poate nu avem de a face cu un personaj de a carui esenta sa tina doar prostia cu accente de umor, poate chiar exista o doamna Dancila constienta, capabila si potrivita sa gestioneze situatii, sa isi indeplineasca sarcini si misiuni, oricare ar fi acelea.

In mod sigur, un guvernator de banca centrala nu ia decizii la cald, din gura presei si din simpatiile populare. El analizeaza pragmatic si decide in conformitate cu realitatea obiectiva, de cele mai multe ori alta decat cea inghitita de public.

Poate domnul Isarescu a luat in considerare toate aceste lucruri expuse mai sus cand a riscat o numire controversata. Poate doamna Dancila vine cu o zestre de conexiuni si relatii personale folositoare in contexte si pentru obiective definite in planurile BNR si ale guvernatorului. Poate exista motive si argumente pe care nu le stiu, nu le stiti si nu le vom sti niciodata.

 4,539 vizualizări

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *