Apuseni Info

Ştiri și informații din Apuseni

Consiliul Județean Cluj a finalizat asfaltarea DJ 107L Turda – Petreștii de Jos

articol publicat în iunie 7, 2021

Consiliul Județean Cluj a finalizat lucrările de asfaltare pe drumul județean 107L Turda – Petreștii de Jos, lucrări executate în vederea îmbunătățirii calității drumului și a condițiilor de circulație.

Alin Tișe, președintele Consiliului Județean Cluj: ”Utilitatea lucrărilor este dată de faptul că acest sector de drum asigură un acces facil între municipiul Turda și zona turistică Cheile Turzii, pe direcția Săndulești, precum și pe direcția lacurilor de pescuit din localitatea Ciurila”.

Lucrările de întreținere, în ansamblu, au vizat un sector în lungime de aproximativ 3 kilometri, de la km 2+320 la km 5+100, din care un tronson de 1,5 kilometri a fost și asfaltat.

Anterior, au fost executate lucrări constând în frezarea zonelor afectate, plombarea gropilor cu îmbrăcăminte asfaltică, completarea acostamentelor, curățarea șanțurilor și a rigolelor și prelungirea podețelor.

În vederea completei finalizări a lucrărilor de întreținere pe acest sector de drum urmează a mai fi realizate șanțuri și acostamente în zonele unde situația o impune, precum și tăierea vegetației și a lăstărișului din vecinătatea carosabilului.

2 thoughts on “Consiliul Județean Cluj a finalizat asfaltarea DJ 107L Turda – Petreștii de Jos

  1. Fals. Drumul are o portiune de 1 km cu extrem de multe gropi si denivelari care nu s-a reparat din cauza ca e pe teritoriul municipiului Turda. Ce s-a facut acum e praf in ochi si degeaba, sa nu zic spalare de bani. Nu s-a rezolvat absolut nimic pentru absolut nimeni in afara de firma care a primit bani sa faca ceva fara rost. Fac acest drum aproape zilnic si era 1 singura groapa (una singura!) sub pod, in rest drumul era foarte bun. De asemenea, reabilitarea unui drum este completa in momentul trasarii liniilor de siguranta rutiera, lucru care nu s-a facut. Daca vede cineva mesajul, poate se gandeste sa traga linii pentru siguranta rutiera pe tot drumul DJ 107L, pentru ca nu exista nicaieri. Si poate finalizeaza cineva spoiala de mantuiala inceputa in 2020 la intrare in Petrestii de Jos si scoate semnele pentru limitare temporara de viteza uitate pe drum.

  2. Augustin spune:

    Can ,,spoiti,, macar si drumul dintre Moldovenesti si Ocolisel, parte din drumul Turda-campeni, aflat pe teritoriul jud. Cluj? Mare rusine cu un astfel de drum, intr-o zona atat de frumoasa si importanta pentru turism( Valea Ariesului).????????????????

Faci un comentariu sau dai un răspuns?

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *