Apuseni Info

Ştiri și informații din Apuseni

Ultimele zile pentru motoarele poluante pe lacurile Tarnița și Fântânele din Cluj!

articol publicat în iunie 19, 2021

Proiectul de Ordin de Ministru privind aprobarea Regulamentelor de navigație pe cele două lacuri din Apuseni a fost publicat, vineri, pentru consultare publică, pe site-ul Ministerului Transporturilor, a anunțat fostul senator Mihai Goțiu.

„În ultima lună am avut mai multe discuții cu ministrul Cătălin Drulă și cu consilierii județeni ai USR PLUS pe această temă. De altfel, demersurile pentru interzicerea ambarcațiunilor poluante le-am început, alături de alți parlamentari clujeni, în anul 2019. În urma acestor acțiuni și a petiției publice care a strâns aproape 9.000 de semnături, celor două lacuri au fost scoase de pe lista celor navigabile.

Pentru punerea în practică a interdicției a mai fost, însă, nevoie de o hotărâre a Consiliului Județean Cluj și de Ordinul de Ministru pentru aprobarea acesteia. Colegii consilieri USR PLUS au încercat să amendeze propunerea președintelui CJ Cluj, Alin Tișe, în sensul includerii unor amendamente care să limiteze viteza ambarcațiunilor care vor mai avea voie pe lacuri și de interzicere și a tuturor tipurilor de motoare termice (nu doar a celor cu combustibili fosili). Amendamentele au fost respinse, însă, de majoritatea din CJ Cluj.

În urma discuțiilor cu Cătălin Drulă și consilierii județeni, care s-au consultat, la rândul lor, și cu alți activiști de mediu, am ales să susținem aprobarea hotărârii în forma actuală, pentru a nu mai întârzia implementarea și aplicarea ei, dar să continuăm acțiunile pentru amendarea și îmbunătățirea ei, astfel încât principalele surse de apă ale Clujului și mediul din zonă să fie protejate până la capăt.

Proiectul de Ordin de Ministru poate fi consultat la acest link, iar propunerile, observațiile și obiecțiile pot fi trimise până pe data de 29 iunie 2021 (modul de formulare și adresele le găsiți, de asemenea, pe pagina Ministerului)” a anunțat activistul Mihai Goțiu.

Faci un comentariu sau dai un răspuns?

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *