Apuseni Info

Ştiri și informații din Apuseni

„Evadatul” urmărit național de la Spitalul de Psihiatrie din Ştei a fost depistat de polițiști în Câmpani!

articol publicat în iulie 4, 2021

Polițiștii din cadrul Poliţiei oraşului Ştei au fost sesizați la 24 iunie a.c., la ora 18.20, de reprezentanţii Spitalului de Psihiatrie şi Măsuri de Siguranţă Ştei că un bărbat de 56 de ani, din comuna Groșii Țibleșului, judeţul Maramureș – COSMA IOAN –  a plecat voluntar din spital în cursul dimineții de 24 iunie a.c., în jurul orei 11.00 și nu a mai revenit.

Vineri, 25 iunie a.c., la ora 20.15, pe o stradă din localitatea bihoreană Câmpani, polițiștii din cadrul Poliției orașului Ștei l-au depistat pe bărbatul de 56 de ani.

Acesta era urmărit național, după ce a plecat voluntar din spital și nu a mai revenit.

Bărbatul era internat medical provizoriu în respectiva unitate sanitară specializată din cursul lunii noiembrie 2019, pentru săvârşirea infracţiunii de loviri și alte violențe.

Cel în cauză a fost reinternat la Spitalul de Psihiatrie din Ştei.

Faci un comentariu sau dai un răspuns?

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *