Apuseni Info

Ştiri și informații non stop

Aleșd, Ștei și Beiuș, printre câștigătorii „Campionatului Bihorean al curățeniei”

Luni, 12 iulie, Mircea Mălan, vicepreședinte al Consiliului Județean Bihor și președinte al Asociației de Dezvoltare Intercomunitară (ADI) Ecolect Group a prezentat câștigătorii concursului „Campionatul Bihorean al Curățeniei”.

Organizat de ADI Ecolect Group și Consiliul Județean Bihor, concursul s-a desfășurat în cadrul campaniei „IUNIE – Luna curățeniei în județul Bihor”.

Toate cele 100 de primării eligibile au participat la competiție.

Concursul s-a desfășurat în cele șase zone de implementare a Sistemului de Management Integrat al Deșeurilor (SMID). Fiecare unitate administrativ-teritorială (UAT) dintr-o zonă a concurat doar cu celelalte UAT-uri din zona sa.

Astfel, au fost câte trei locuri în fiecare zonă – locul I, locul II și locul III (18 câștigători în total). Locul I a câștigat 100 000 de lei, bani care vor trebui să fie folosiți pentru realizarea unui proiect verde: parc, loc de joacă, loc de picnic, etc. Premiul pentru locul II constă în 10 000 de lei, bani care trebuie să fie investiți în unitățile de învățământ de pe raza UAT-ului câștigător. Iar locul III a obținut 5 000 de lei, care, de asemenea, vor merge către unitățile de învățământ.

În desemnarea câștigătorilor s-a ținut cont de cantitățile de deșeuri colectate de-a lungul întregii luni iunie, de pe raza fiecărui UAT, care au fost împărțite la numărul de locuitori. Au contat deșeurile reciclabile colectate de la gospodării și cele colectate prin acțiunile de igienizare de pe raza UAT-urilor (hârtie/carton, plastic/doze de aluminiu și sticlă), DEEE-urile (Deșeurile de Echipamente Electrice și Electronice) și a existat și o categorie „alte tipuri de deșeuri – voluminoase” (textile, saltele, mobilă).

Câștigătorii din fiecare zonă sunt:

Zona 1B, Zona Metropolitană Extinsă a Municipiului Oradea:

1.         Locul I – Biharia (69 de puncte din 100);

2.         Locul II – Sântandrei (64 de puncte din 100)

3.         Locul III – Lăzăreni (56 puncte din 100)

Zona 2 –  zona Aleșd

1.         Locul I – Aleșd (78 de puncte din 100);

2.         Locul II – Șuncuiuș (57 de puncte din 100)

3.         Locul III – Țețchea (56 puncte din 100)

Zona 3 – zona Salonta – Tinca

1.         Locul I – Cociuba Mare (96 de puncte din 100);

2.         Locul II – Mădăras (55 de puncte din 100)

3.         Locul III – Salonta (41 puncte din 100)

Zona 4 – zona Beiuș – Ștei

1.         Locul I – Criștioru de Jos (72 de puncte din 100);

2.         Locul II – Ștei (58 de puncte din 100)

3.         Locul III – Beiuș (57 puncte din 100)

Zona 5 –  zona Marghita

1.         Locul I – Marghita (68 de puncte din 100);

2.         Locul II – Buduslău (65 de puncte din 100)

3.         Locul III – Popești (58 puncte din 100)

Zona 6 – zona Săcueni

1.         Locul I – Sălacea (99 de puncte din 100);

2.         Locul II – Sâniob (64 de puncte din 100)

3.         Locul III – Săcueni (50 puncte din 100)

Am câștigat cu toții și cred că la finalul acestui concurs, văzând cât de hotărât s-a implicat în această problematică întreaga comunitate bihoreană, putem spune că dincolo de deșeurile pe care le-am colectat, am rămas cu un lucru foarte important: am înțeles că problema curățeniei este o problemă a fiecăruia dintre noi și o problemă a comunității din care facem parte, deopotrivă. Am făcut un lucru bun împreună pentru curățenia în județ, pentru schimbarea mentalității bihorenilor. Ne-am dori ca în viitorul nu prea îndepărtat să nu mai trebuiască să vorbim de o lună a curățeniei sau de săptămână a curățeniei, ci să declarăm fiecare an ca fiind un an al curățeniei. Mulțumesc tuturor celor care s-au  implicat în campanie: episcopiilor, bisericilor, ziarelor locale, ONG-urilor care s-au implicat direct, Inspectoratului Școlar Județean, Universității din Oradea, elevilor, profesorilor, companiilor și cetățenilor,” a declarat vicepreședintele Mircea Mălan.

În luna iunie, față de luna mai, au fost colectate cu 49% mai multe deșeuri reciclabile (plastic/metal, hârtie/carton, sticlă).

22 de companii private s-au alăturat proiectului și au făcut donații în bani. Au fost strânși astfel 277 500 de lei, bani care vor fi folosiți pentru premierea câștigătorilor.

Zonele de implementare a SMID:

  • zona 1B –  Biharia, Borş, Ceica, Cetariu, Copăcel, Drăgeşti, Girişu de Criş, Hidişelu de Sus, Holod, Ineu, Lăzăreni, Nojorid, Oşorhei, Paleu, Săcădat, Sânmartin, Sântandrei, Sârbi, Spinuş, Tileagd, Vârciorog, Husasău de Tinca, Gepiu, Sălard, Toboliu;
  • zona 2– oraşul Aleşd şi comunele Aştileu, Auşeu, Borod, Bratca, Brusturi, Bulz, Lugaşu de Jos, Măgeşti, Şinteu, Şuncuiuş, Ţeţchea, Vadu Crişului;
  • zona 3– compusă din oraşul Salonta şi comunele Avram Iancu, Batăr, Cefa, Ciumeghiu, Cociuba Mare, Mădăras, Olcea, Tinca, Tulca, Sânicolau Român;
  • zona 4– oraşele Beiuş, Nucet, Ştei, Vaşcău, respectiv comunele Budureasa, Bunteşti, Căbeşti, Căpâlna, Cărpinet, Câmpani, Criştioru de Jos, Curăţele, Dobreşti, Drăgăneşti, Finiş, Lazuri de Beiuş, Lunca, Pietroasa, Pocola, Pomezeu, Răbăgani, Remetea, Rieni, Roşia, Sâmbăta, Şoimi, Tărcaia, Uileacu de Beiuş;
  • zona 5– oraşul Marghita şi comunele Abram, Abrămuţ, Boianu Mare, Balc, Buduslău, Chişlaz, Derna, Popeşti, Suplacu de Barcău, Tăuteu, Viişoara;
  • zona 6- oraşele Săcuieni şi Valea lui Mihai şi comunele Sâniob, Cherechiu, Curtuişeni, Diosig, Roşiori, Sălacea, Şimian, Tarcea, Tămăşeu.

Loading

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *