Apuseni Info

Ştiri și informații din Apuseni

Ministrul Culturii: Dosarul Roşia Montană va fi discutat pe 25 iulie în şedinţa Comitetului Patrimoniului Mondial

articol publicat în iulie 19, 2021

Ministrul Culturii, Bogdan Gheorghiu, a anunțat  duminică seara, la Digi 24, că dosarul Roşia Montană va fi discutat peste o săptămână la UNESCO, el arătând că în proporţie de 99% acesta poate fi aprobat.

„Dosarul Roşia Montană va fi discutat pe 25 iulie în şedinţa Comitetului Patrimoniului Mondial.

„99%, pentru că se ştie deja părerea experţilor din acele comisii de specialitate şi în momentul în care a fost analizat dosarul şi discuţiile care au urmat – Institutul Naţional al Patrimoniului este în permanentă consultare cu cei de a UNESCO, în plus şi specialişti români sunt membri ai acestor comisii internaţionale – aşadar se cam ştie cam care e cursul acestei integrări în patrimoniul internaţional UNESCO. Vorbim de parafare, practic trebuie oficializată această integrare, nu există acolo anumite dubii dacă ar trebui sau nu integrat în patrimoniul internaţional UNESCO din partea lor”, a anunțat ministrul Culturii, Bogdan Gheorghiu, la Digi 24.

Faci un comentariu sau dai un răspuns?

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *