Apuseni Info

Ştiri și informații din Apuseni

Dreaming of a white Christmas

articol publicat în august 16, 2021

Kabul a cazut rememorand dramaticul 30 aprilie 1975 -Saigon, operatiunea Frequent Wind. Si atunci si acum totul a inceput cu Dreaming of a White Christmas -un nume de cod pentru inceputul unui exod transformat treptat in haos. Si atunci si acum Statele Unite ale Americii au cucerit si pacificat periodic, au instalat guverne si au impus reforme, au antrenat armate nationale, au derulat programe de reconstructie sociala si economica. Si atunci si acum efortul a insemnat o uriasa gaura neagra -de energie si bani, un sacrificiu de mii si mii de vieti ale unor americani, intr-o societate pierduta in dileme si resentimente.

Au gresit americanii? Daca da, atunci au gresit si rusii in acelasi Afganistan sau in Cecenia, au gresit si francezii in Indochina sau Algeria, au gresit si chinezii in acelasi repetabil si fatidic Vietnam. E, totusi, greu de crezut sa fie vorba de greseli ce tin de scenarii probabile si previzibile cand vorbim de state a caror forta economica, putere armata dizlocata, competente puse in joc depaseste coplesitor adversarii.

Si totusi …civili deveniti peste noapte soldati, muncitorii pasnici si umili, functionarii cu vieti plictisitoare si atitudini de viata asemenea, oameni carora li se face rau cand vad sange, sunt certati cu viata sportiva sau se tem de zgomotele exploziilor, care isi duc existenta in relativa izolare de grup sau individuala, devin in momente-cheie cu totul altii, se transforma in razboinici nemilosi, deprind un curaj imposibil de banuit.

Invazia, oricine ar produce-o, e un exemplu clasic, aproape banal, de astfel de moment cheie, nu atat prin ea insasi, cat prin consecintele aduse asupra psihicului de grup si al individului. Ea reprezinta un atac la lucruri devenite imuabile pentru cel atacat, ii contesta credintele deprinse din religia proprie sau din ideologia confundata conjunctural cu ideal sau traditie.

Celui atacat nu ii mai ramane nimic, nici un reper al propriei definiri, ori lipsa propriei definitii echivaleaza cu damnatio, cu moartea in timpul vietii. Cei supusi acestui proces devin morti in viata, cautandu-si propria inviere si conservandu-si sinele atat fizic cat si spiritual.

Ne mai miram atunci ca niste pastori pastuni de capre fac fata 20 de ani rachetelor teleghidate, blindatelor si mitralierelor de cadenta draceasca? Ne mai miram ca tarani obisnuiti jumatate de viata sa stea in namolul orezariilor au infruntat napalmul si bombardamentele perimetrale, adeseori deplasandu-se pe biciclete?

Nu, nu ar trebui sa ne miram iar propaganda -fie ea islamism militant, doctrina comunista sau nationalism anticolonial, nu e primul imbold. E doar rezultatul firesc si integrator al milioanelor de sentimente ale mortii, inca in viata fiind.

Cu o astfel de forta nu te poti masura, indiferent ca te numesti SUA, URSS sau China, cu o astfel de forta nici un vector rational nu se poate pune, intrucat vectorii reactiei sunt atat de multi, de haotici, de difuzi, incat nu exista strategie valabila si posibila pentru contracararea lor.

Razboiul se prelungeste pentru a fi pierdut. Aliatii conjuncturali pentru cei atacati se gasesc intotdeauna. Ei ajuta, sprijina, finanteaza si ofera logistica, dar niciodata nu pot deveni suficienti si determinanti. Intre timp invadatorul pierde teren, energie, resurse, bani, oameni. Intre timp mortii vii sau viii morti se intaresc in convingeri si curaj, se fanatizeaza pana acolo unde diferenta dintre viata si moarte e doar o loterie probabila si acceptata, pana acolo unde instinctul de conservare se transfera de la individ spre grup si chiar spre ideea de natiune.

Azi in Kabul, sute sau mii de oameni, cu disperarea citindu-li-se in ochi, se inghesuiau spre elicoptere, la fel ca acum aproape jumatate de veac in Saigon. Tot ca atunci, alte mii de oameni inconjurau si ovationau grupurile de rebeli talibani, care se indreptau dinspre periferie spre centru. Gest conjunctural, de oportunism? Desigur, pentru unii, dar nu pentru toti, nu pentru majoritatea. Unii isi asteaptau moartea in viata, altii se pregateau pentru inviere din prea multa moarte.

Cu cateva zile inainte de evacuarea din Saigon, cum spuneam la inceput, semnalul pregatirilor a avut un nume de cod -Dreaming of a white Christmas, o melodie pe care am ascultat-o cu totii, cel putin odata in viata noastra, un cantec care ne trezeste emotia si caldura sentimentului de acasa, impreuna cu cei dragi, pe care ii iubim si fata de care ne definim ca ai lor. E un cantec care ne intareste ideea ca nu murim, ca suntem in viata, ca ne gasim intotdeauna timpul si locul -ale noastre. Printr-o ironie a sortii, inconstient probabil, americanii au ales tocmai acest titlu pentru plecarea spre casa.

E un moment in focul luptei cand cel pornit sa cucereasca devine, la randul lui, un mort viu. Drama umana colectiva si individuala, realitatea mortii fizice, care pluteste si ameninta in jur, duce la pierderea propriei definitii, la uitarea scopului initial. Si atunci, tot ceea ce iti doresti e sa intorci acasa, in locul ce te defineste si in care invierea este posibila.
In aprilie 1975, azi in Kabul si oricand in viitor, americanii si oricare altii vor face drumul inapoi, spre invierea lor, gandind si fredonand Dreaming of a white Christmas.

Despre Voicu Ienci

Absolvent al Facultatii de Drept -Universitatea Babes-Bolyai (2000) si al Certificatului Profesional in Management -The Open University (U.K. 2013), Voicu Ienci este antreprenor si pasionat de istorie si politica.

Ideologic, este profund atasat conservatorismului clasic si un apropiat al viziunilor crestine pro-viata si pro-familie.

Faci un comentariu sau dai un răspuns?

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *