Apuseni Info

Ştiri și informații din Apuseni

Polițiștii din Alba au discutat cu turiștii din Arieșeni, Albac și Gârda de Sus despre siguranța lor

articol publicat în august 15, 2021

Azi, 15 august 2021, Inspectoratul de Poliție Județean Alba a organizat o acțiune informativ – preventivă care a vizat siguranța cetățenilor aflați în zonele turistice ale județului Alba precum și a celor care se deplasează pe arterele rutiere din județ.

Polițiștii au discutat cu turiștii aflați în Arieșeni, Albac și Gârda de Sus despre măsurile de prevenție pe care este bine să la ia pe perioada concediului dar și cu privire la siguranța rutieră, pentru ca, la finalul vacanței, să aibă doar amintiri plăcute.

Conducătorii auto care se deplasează pe distanțe lungi, aflați în trafic, pe DN 1, au fost invitați să facă o pauză de cafea, pentru a preîntâmpina acumularea oboselii la volan.

Cu această ocazie le-au fost transmise recomandări, pentru o călătorie în siguranță.

La acțiune au participat polițiștii Serviciului Rutier Alba, polițiștii Compartimentului de Analiză și Prevenire a Criminalității și Polițiștii Secție 9 Poliție Rurală Câmpeni.

Poliția reamintește conducătorilor auto că este esențial să respecte regulile de circulație.

Chiar dacă se grăbesc să ajungă la destinație, este bine să nu uite că timpul este prețios pentru toată lumea și să țină seama de faptul că implicarea în orice eveniment rutier le va consuma mult mai mult timp decât dacă se vor deplasa cu prudență.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *