Apuseni Info

Ştiri și informații din Apuseni

Târgul Produs de Cluj ajunge la Huedin în perioada 3 – 5 septembrie

articol publicat în septembrie 2, 2021

Consiliul Județean Cluj, în parteneriat cu Primăria orașului Huedin organizează între 3 și 5 septembrie Târgul Produs de Cluj. Derulat prin intermediul Asociației Produs de Cluj, evenimentul se va desfășura în zona centrală a orașului de sub Vlădeasa și va reuni mici fermieri și artizani clujeni.

Alin Tișe, președintele Consiliului Județean Cluj: „Această nouă prezență a noastră la Huedin deschide ciclul târgurilor de toamnă, fructele și legumele de sezon, dar și conservele, fiind adevăratele vedete. Oferim, astfel, tuturor cunoscătorilor ocazia de a-și face proviziile necesare pentru sezonul rece, cu produse provenite din microfermele locale. În acest fel, sprijinim și economia locală, pe acei întreprinzători care și-au făcut un crez din a produce preparate alimentare sănătoase.”

La Târgul Produs de Cluj de la Huedin, aflat la a VI-a ediție, vor participa fermieri și meșteșugari care vor expune produse apicole, turtă dulce, ciocolată și prăjituri de casă, legume și fructe de sezon, vinuri, țuică și plante aromatice. De asemenea, pe standuri vor fi prezente costume populare din zona Transilvaniei și accesorii, bijuterii lucrate de mână, obiecte sculptate în lemn, lavandă și produse de marochinărie, dar și jucării. În parcul de distracții, amatorii de adrenalină vor avea ocazia să experimenteze senzațiile oferite de mașinuțele tamponabile. Gurmanzii, dar nu numai, vor putea savura preparate alimentare gătite în aer liber precum și alte surprize culinare.

Evenimentul de la Huedin se va desfășura cu respectarea tuturor normelor sanitare în vigoare, atât de către expozanți cât și de către vizitatori. Astfel, accesul în incintă va fi permis doar cu purtarea măști de protecție, circuitele de intrare/ieșire vor fi clar delimitate, vor exista dispersoare de dezinfectant atât la fiecare stand cât și la căile de acces în târg.

Faci un comentariu sau dai un răspuns?

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *