Apuseni Info

Ştiri și informații din Apuseni

Pesta porcină africană a fost confirmată la un porc mistreț în Izvorul Ampoiului

articol publicat în octombrie 12, 2021

Genomul virusului pestei porcine africane a fost confirmat la un porc mistreţ de pe Fondul de Vânătoare 32 Izvorul Ampoiului, proprietatea AVPS Cerbul Carpatin Zlatna. Analizele s-au efectuat prin tehnica Real Time PCR în cadrul Laboratorului Sanitar Veterinar şi pentru Siguranţa Alimentelor Alba.

Au fost luate mai multe măsuri, în regim de urgenţă, precum: intensificarea vânătorii, informarea populaţiei privind acest caz, activarea Unităţii Locale de Sprijin Zlatna şi a fost declanşată o anchetă epizootică.

De asemenea, a fost convocat Centrul Local pentru Combaterea Bolilor (CLCB) şi s-a aprobat un plan de măsuri pentru combaterea bolii şi prevenirea răspândirii îmbolnăvirilor la alţi porci. Mistreţul depistat pozitiv a fost vânat în baza cotei de recoltă aprobată.

În această perioadă, în zona respectivă, sunt efectuate patrulări zilnice în teren, catagrafierea efectivelor de mistreţi, depistarea animalelor bolnave sau moarte, prelevarea de probe de la animalele moarte.

De asemenea, pentru prevenirea răspândirii îmbolnăvirilor, târgurile de animale din Zlatna au fost suspendate pe perioadă determinată.

Au fost stabilite zonele de protecţie şi supraveghere:

– În zona de protecţie (0-8 km în jurul focarului) se află localităţile: Brădet, Almaşu Mare, Nădăştia, Glod;

– În zona de supraveghere (8-13 km în jurul focarului) se află localităţile: Boteşti, Pârâul Gruiului, Dumbrava, Vâltori, Zlatna, Pătrângeni, Cib, Cheile Cibului.

În localităţile menţionate, este interzisă mişcarea suinelor (astfel, rugăm crescătorii de animale să îşi ţină porcii în spaţii bine îngrădite, din propriile gospodării, fără posibilitate de a veni în contact cu alte animale. Virusul PPA se transmite foarte uşor).

– Fonduri de vânătoare cuprinse în zona de protecţie şi supraveghere sunt: FV 32 Izvorul Ampoiului, FV 38 Valea Mică, FV Vâltori Feneş.

În vederea descurajării comerţului ilicit cu porci vii sau animale din alte specii, pentru preîntâmpinarea răspândirii PPA, în următoarea perioadă vor fi intensificate controalele în trafic.

Astfel, solicităm crescătorilor de animale să nu achiziţioneze porcine neidentificate prin crotalii şi fără a fi însoţite de documentele sanitare veterinare obligatorii. Orice mişcare a porcinelor, din exploataţiile de origine către alte locaţii, se poate efectua doar după anunţarea, în prealabil, a medicului veterinar din circumscripţia sanitară veterinară locală.

Reamintim cetăţenilor:

– Nu intraţi în adăposturile unde creşteţi porcii, cu încălţămintea şi hainele cu care aţi umblat pe stradă;
– Nu cumpăraţi furaje din zone în care evoluează boala;
– Este recomandat chiar ca, pentru dezinfecţia la intrarea în adăpost, să puneţi o tăviţă cu paie îmbibate cu o soluţie slabă de sodă caustică;
– Creşteţi porcii doar în spaţii îngrădite, fără posibilitatea de a veni în contact cu porci străini de curtea dumneavoastră, cu porci mistreţi sau cu alţi proprietari de porci domestici;
– Nu hrăniţi animalele cu resturi alimentare provenite de la carnea de porc gătită în familie;
– Dacă există vânători în familie, care aduc carne de mistreţ, sub nicio formă nu daţi porcilor apa provenită de la spălarea cărnii sau resturi de carne;
– Nu scoateţi scroafele sau vierii din exploataţie în scopul montei cu animale din altă exploataţie;
– Nu folosiţi în hrana animalelor iarbă culeasă de pe câmp, pentru că ea ar fi putut să vină în contact cu porci mistreţi bolnavi.

Vânătorii şi responsabilii fondurilor de vânătoare trebuie să anunţe DSVSA Alba despre orice situaţie în care au depistat porci mistreţi morţi, ori cu comportament specific modificat şi să transmită probe pentru diagnosticul de laborator.

Orice caz de moarte sau îmbolnăvire a animalelor din gospodărie trebuie adus imediat la cunoştinţa autorităţilor sanitare veterinare.

Subliniem că Pesta Porcină Africană nu afectează oamenii, neexistând nici cel mai mic risc de îmbolnăvire pentru oameni.

Acest virus are, însă, impact la nivel economic şi social.

Faci un comentariu sau dai un răspuns?

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *