Apuseni Info

Ştiri și informații din Apuseni

Doi ofertanți pentru asistență tehnică la reabilitarea drumurilor din Bihor și din zonele Beiuș, Ștei și Aleșd!

articol publicat în octombrie 19, 2021

Astăzi, 19 octombrie, la ora 15:00, a fost utltima zi de depunere a ofertelor în cadrul licitației care are ca obiect serviciile de asistență tehnică – dirigenție de șantier, pentru lucrările de investiții finanțate de Consiliul Județean Bihor pe rețeaua de drumuri județene, în perioada 2021 – 2023.

În urma anunțului postat în Sistemul Electronic de Achiziții Publice, au depus oferte două companii: Baseli Drum Consult și Carpat Design Consulting. Ofertele vor fi evaluate, iar rezultatul va fi comunicat în perioada următoare. Valoarea estimată a licitației este cuprinsă între 790.117,50 lei și  999.430,00 lei, fără TVA.

Obiectivul principal al contractului este prestarea serviciului de diriginte de șantier astfel încât să se asigurare realizarea lucrărilor de investiții conform proiectelor tehnice existente, din punct de vedere al parametrilor timp, cost, calitate şi siguranţă.

Câștigătorul licitației se va ocupa de asistența tehnică la următoarele lucrările de investiţii de pe drumurile judeţene din Bihor:

  • Reparații capitale și refaceri  poduri  pe DJ 792 A;
  • Modernizare DJ767B DN76 Tăşad Copăcel Serghiş DJ767;
  • Reabilitare și Modernizare DJ 767A Uileacu de Criș – Bălaia – Burzuc – Sârbi;
  • Reabilitare și modernizare DJ 767 Dobresti – Vârciorog;
  • Reabilitare și modernizare DJ 764 Beiuș – Roșia – Aștileu – Aleșd;
  • Reabilitare și modernizare DJ 767: DN76 – Dobrești – DJ767C, DJ767-Luncasprie – DJ764;
  • Modernizare DJ 768A Șoimi – Suplacu de Tinca – Căpâlna;
  • Modernizare DJ 797A Bicaciu – Ianoșda;
  • Modernizare DJ 795 A Oșand – Șumugiu;
  • Reabilitare si modernizare DJ 795 Salonta – Tinca;
  • Modernizare DJ 767 D Vârciorog – Călățea;
  • Amenajare intersecție și lucrări de scugere a apelor pe DJ 108I;
  • Reabilitare DJ 795 A Șumugiu – Mierlău;
  • Reabilitare DJ 190G Almașu Mare – limită județ Sălaj;
  • Pod pe DJ 764H Nimăiești;
  • Podete pe DJ 767 Vârciorog;
  • Reparatii pod pe DJ 764 D în Bratca.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *