Apuseni Info

Ştiri și informații din Apuseni

(INTERVIU) Cristian Alexandru Albu: „Abrudul este frumos prin felul său de a fi”

articol publicat în noiembrie 7, 2021

Orașul Abrud avea nevoie de un politician tânăr și cu viziune, de un primar care pe lângă proiectele specifice unei administrații locale, să știe să valorizeze tradițiile locale, de la cultură, la sport și până la sprijinirea tinerilor.

Cristian Alexandru Albu este primarul Abrudului de mai puțin de un an, însă a reușit să dea culoare unei comunități cu farmec și istorie dar care parcă își pierduse ritmul în ultimii ani, este juristul care a înțeles ițele administrației locale și care a făcut tot ce a ținut de el, alături de viceprimarul Sergiu Simina, să treacă de hopul provocat de viitura care a lovit orașul în această vară.

Vă invităm să-l cunoașteți pe omul și primarul Cristian Alexandru Albu:

Apuseni Info: Cine este omul din spatele politicianului și primarului Cristian Alexandru Albu?

Cristian Alexandru Albu: Sunt căsătorit, am o familie frumoasă, cu 2 copii (baieţi, cel mare student iar cel mic elev la liceul HCC Abrud). Ca formare profesională sunt jurist, am lucrat consilier juridic în Abrud şi Rosia Montană, cu o vechime în activitate de 22 de ani. În rest, nu există diferenţe între mine ca om şi mine ca edil al acestui frumos oraş.

Apuseni Info: Sunteți primarul orașului Abrud de un an. Care sunt principalele probleme cu care v-ați confruntat în aceste luni?

Cristian Alexandru Albu: M-am acomodat repede, am mai avut o perioadă în care am lucrat în administraţie (în anul 2001, la Primaria Abrud pe care acum o conduc), problemele cele mai serioase le-am perceput că au fost legate de birocrație, proceduri excesive şi greoaie care pot fi eliminate, personalul nu atât de calificat, însă insuficient. Apoi, am avut situaţia generală în care ne-a adus pandemia şi inundațiile din acest an.

Apuseni Info: În mod cert ați schimat ritmul administrației locale în Abrud și ați reînviat evenimentele culturale și sportive printr-un concept original – BIOS ABRUD. Sunteți decis să susțineți cultura și sportul și în viitor?

Cristian Alexandru Albu: Mi-am asumat în momentul în care am decis să candidez că voi reînvia evenimentele culturale, pe care le consider absolut necesare pentru oraşul nostru, pentru a ieşi din acea stare de letargie ce se manifestase până în 2020. Am reuşit anul acesta să promovăm conceptul de eveniment BIOS (cultural, sportiv) şi ne propunem să continuăm şi anul viitor seria de evenimente începute. Vom propune la începutul anului în consiliul local un calendar al evenimentelor pe care să îl urmam în fiecare an, care să devină o tradiţie locală.

Apuseni Info: Ați depus proiecte care să fie finanțate prin Programul Naţional de Investiţii „Anghel Saligny”?

Cristian Alexandru Albu: În urma aprobării în Consiliul Local Abrud, din data de 07.10.2021, am depus cererea de finanţare şi devizul estimativ pentru obiectivul „Modernizare străzi în oraşul Abrud, judeţul Alba” în lungime de 7,009 km, valoarea acestei investiţii fiind de 9.852.175,47 lei, în cadrul programului de dezvoltare Anghel Saligny.

Apuseni Info: Ce măsuri considerați că trebuie luate de administrația locală pentru a crea premisele rămânerii tinerilor în Abrud, exodul spre Cluj-Napoca, Timișoara, Alba Iulia și occident fiind evident?

Cristian Alexandru Albu: Investiţiile propuse în oraşul Abrud şi planurile noastre pentru viitor vor crea premisele unei dezvoltari durabile şi, bineînţeles, generatoare de locuri de muncă bine plătite şi crearea de bussines-uri locale, în turism, etc. Avem avantajul unei poziţionări geografice destul de bune, suntem pe culoarul care leagă Alba Iulia (şi alte oraşe) de inima Munţilor Apuseni, există în ultima perioadă activităţi care nu mai leagă locul de muncă de prezenţa fizică, iar noi mizăm pe asta pentru a păstra un suflu tânăr într-un oraş milenar.

Apuseni.Info: Situația generată de pandemia de coronavirus a produs efecte neplăcute și în Țara Moților. În ce fel credeți că a fost afectat  orașul Abrud și cum apreciați reacția autorităților centrale și ajutorul dat comunităților locale? Cum a decurs campanie de vaccinare în Abrud?

Cristian Alexandru Albu: De la apariţia vaccinului, autorităţile locale au înţeles necesitatea înfiinţării unui centru de vaccinare în cadrul spitalului orăşenesc. Am avut două maratoane de vaccinare, cu ocazia evenimentului BIOS şi cu ocazia Festivalui de Folclor „Inimi fierbinţi în Ţara de Piatră”. Receptivitatea populaţiei din Abrud faţă de vacinare a fost în limita procentului naţional, ne bucurăm că am reuşit să mobilizăm şi să creăm un sentiment de conştientizare. Am colaborat foarte bine cu autorităţile, centrale ori locale, în gestionarea situaţiei, sigur nu poţi aştepta cu mâna întinsă ci trebuie să demonstrezi că încerci, în primul rând, să găseşti singur ajutorul necesar.

Apuseni Info: În vară, orașul Abrud a fost lovit dur de inundații. În ce măsură s-au cauterizat rănile provocate de viitură? Ați fost ajutați de autoritățile centrale și județene? Mai aveți nevoie de ajutor?

Cristian Alexandru Albu: Am reuşit cu forţe proprii şi cu sprijin de la Guvernul României să înlăturam efectele imediate ale inundaţiilor, în ceea ce priveşte infrastructura afectată. Am primit de la Guvern, din fondul de rezervă, suma de 591.000 lei dintr-un necesar de 2.000.000 lei şi suntem în proces de achiziţie şi contractare a unor lucrări pentru remedierea definitiva a efectelor inundaţiilor, dar şi pentru prevenirea altor evenimente de acest fel.

Apuseni Info: Zona Abrudului și în general zona Apusenilor sunt recunoscute și pentru tradiția minieră. Considerați că mineritul mai este o soluţie economică viabilă pentru traiul de zi cu zi al oamenilor din Apuseni?

Cristian Alexandru Albu: Într-adevăr, trăim într-o zonă în care în fiecare familie cineva a lucrat la un moment dat în „băile” specifice zonei. Nu ştiu dacă activităţile miniere, în înţelesul lor tradiţional, ar putea aduce un plus de valoare economică în prezent în Apuseni. Poate doar la nivel artizanal, ca atracţie turistică, pentru documentare. Nu sunt cel mai în măsură să spun nici dacă alte metode de exploatare ar fi eficiente şi cred că timpul ne va lămuri dacă revenirea la această activitate ar mai fi la un moment dat oportună.

Apuseni.Info: Care sunt planurile, ideile și proiectele dumneavoastră de viitor pentru Abrud și abrudeni?

Cristian Alexandru Albu: Să dăm o faţă nouă oraşului nostru, să îi punem în valoare monumentele extraordinar de frumoase, să avem zone de promenadă, verdeaţă, să căutăm metode de a atrage fondurile necesare dezvoltării şi să facem Abrudul atractiv pentru acele ieşiri de o zi atât de căutate în ultima perioadă. Desigur, să dăm posibilitatea creării de locuri de muncă şi să reuşim să ţinem tinerii acasă.

Apuseni Info: Înainte de a fi un om politic, sunteți în primul rând un om  atent la tot ce este frumos și tradițional în Țara Moților. Dacă ați fi gazda unor invitați, cum ați prezenta Abrudul și Țara Moților, tradițional și cultural? Ce produse tradiționale le-ați recomanda?

Cristian Alexandru Albu: Cât mai simplu. Abrudul este frumos prin felul său de a fi, prin „gena” istorică pe care o poartă scrisă cu mândrie în pietrele sale, în cetăţenii săi. Abrudul nu trebuie prezentat, el este mult mai atrăgător când se lasă descoperit şi mi-aş permite să extind această situaţie la toată Ţara Moţilor. Noi nu vă putem spune cum este, nu ne stă în fire să ne lăudăm şi poate nu am şti să vă prezentăm tot ce e frumos. Dar haideţi dumneavoastră aici, vă primim cu drag, cu plăcinte, cu ţuică, cu dragoste şi o să vă lăsăm răgazul să descoperiţi frumosul din oameni şi din locuri.

Apuseni Info: Dacă ar fi să enumerați trei principii în care credeți cu tărie, care ar fi acelea și de ce?

Cristian Alexandru Albu: Profesionalismul, ambiţia, bunul simţ. De ce? Pentru că sunt, în opinia mea, „motorul” unei comunităţi hotărâte să meargă înainte!

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *