Apuseni Info

Ştiri și informații din Apuseni

(VIDEO) Clacă de coasă – film documentar etnografic, realizat în Mărișel, în Munții Apuseni

sursă foto: Centrul Județean pentru Conservarea și Promovarea Culturii Tradiționale Cluj

articol publicat în octombrie 29, 2021

Filmul documentar „Clacă de coasă” a fost realizat de Centrul Județean pentru Conservarea și Promovarea Culturii Tradiționale Cluj, instituție de cultură aflată în subordinea Consiliului Județean Cluj, în luna iulie 2021, cu sprijinul Asociației „Mărișana” din Mărișel, județul Cluj, coordonat de prof. Ioan Mariș.

„O astfel de reconstituire, în secolul 21, impune multe provocări. Printre acestea se numără și straiele românești de sărbătoare, pe care locuitorii satelor le îmbrăcau atunci când mergeau la biserică, la Sfânta Liturghie, dar și la jocul satului. De asemenea, la activitățile dedicate muncilor gospodărești, în special la clăci, îmbrăcau haine „mai bune”, deoarece ieșeau în comunitate. Este o bucurie imensă faptul că un grup de mărișeni, peste 30 de oameni, timp de mulți ani au reușit să toarcă, să țese, și să-și confecționeze portul popular, purtat acum un secol de străbunii lor. Astfel de clăci aveau loc în anumite sărbători din timpul verii, atunci când oamenii mergeau întâi la biserică, iar după-masa participau la clacă” descriu filmul cei de la Centrul Județean pentru Conservarea și Promovarea Culturii Tradiționale Cluj.

Clacă de coasă – explicată de cei de la Centrul Județean pentru Conservarea și Promovarea Culturii Tradiționale Cluj

„În satul românesc, în vechime, claca a fost una dintre formele cele mai populare de întrajutorare. În vremea prășitului, a cositului, sau a seceratului, dar și pentru desfăcatul mălaiului, torsul lânii, sau când își ridicau sau acopereau casele, oamenii apelau la ajutorul consătenilor. Toate clăcile se terminau cu mâncare, băutură și cu joc.

În zona de munte a județului Cluj, la Mărișel, claca la cosit se făcea la cei gazde (care aveau mult pământ), dar și la persoane singure, femei văduve sau oameni bolnavi. Chemarea oamenilor la clacă se făcea de gazdă, cu două-trei zile înainte, duminica, la ieșirea de la biserică, sau în ziua respectivă. Totodată, oamenii se anunțau între ei, trimiteau vorbă la rude sau la prieteni. Claca la cosit avea loc, de obicei, după-masă, în anumite sărbători din timpul verii, mai neînsemnate în calendarul religios, și ținea câteva ore.

Și, după ce își pregăteau uneltele, coasa, tocul, cutea (gresia), ciocanul pentru bătut coasa, cei chemați la clacă se îndreptau spre locul unde era iarba de cosit. Înainte de toate, munca începea cu bătutul coasei. Cositul îl începea cel care și-a terminat primul de bătut coasa. Apoi, în timpul lucrului, coasa este ascuțită din când în când cu o gresie, ținută în toc, la șold. Și, pentru a trece vremea, clăcașii schimbau coasele între ei, pentru a vedea care taie mai bine.

Pe la ujină (moment al zilei situat la jumătatea timpului dintre amiază și asfințit), după o oră, două de la începutul cositului, găzdoaia, ajutată de alte femei, venea cu mâncare pentru cosași. Aducea brânză de oaie, clisă (slănină), ceapă, pâine și țuică.

După ce au terminat de mâncat, cosașii își continuau munca și, în acest timp, gazda, ajutată de femei, împrăștia brazdele, pentru ca iarba să se usuce. În satul tradițional, pe toată perioada verii se cosea iarba, se usca, după care era transportată acasă de pe hotar, pentru a fi la iarnă ca hrană pentru vite, oi, cai sau ce animale mai ținea omul.

Între timp, la casa gazdei se adunau alte femei care pregăteau cina pentru participanții la clacă. Se făceau plăcinte pe vatră, unse cu groștior, și balmoș, se scotea apă din fântână și erau așteptați cosașii, pentru a fi răsplătiți pentru munca lor.

Claca la cosit se termina la casa gazdei, unde, pe lângă cosași, erau chemați să petreacă și femeile acestora, dar și vecinii. Cu toții erau așezați la masă și serviți cu bucatele pregătite. Între timp, se povestea ce s-a mai întâmplat prin sat, se spuneau glume și ghicitori. După ce au mâncat, erau chemați de gazde ceterași din sat și totul se încheia cu joc și veselie” arată cei de la Centrul Județean pentru Conservarea și Promovarea Culturii Tradiționale Cluj.

sursă video: Tradiții Clujene – CJCPCT CLUJ

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *