Apuseni Info

Ştiri și informații din Apuseni

Lider USR: Aș vrea să văd metoda prin care PNL-iștii și Iohannis își vor executa pedeapsa pentru acest jaf moral!

articol publicat în noiembrie 6, 2021

Deputatul de Hunedoara, Pollyanna Hangan, a comentat noua alianță politică dintre PNL și USR, în condițiile în care în ultimii ani liberalii și președintele Iohannis i-au atacat constant pe social-democrați, cu apelative de la „ciuma roșie” la „Jó napot kívánok, PSD”.

„Hoooțțiii! La pușcărie!!! Asta au strigat în stradă sute de mii de români. După Colectiv, după OUG13, pe 10 august. Cum îi bagi la pușcărie pe nemernicii care fură acum speranțele unei generații întregi?! Aș vrea să văd metoda prin care PNL-iștii împreună cu președintele își vor executa pedeapsa pentru acest jaf moral!” a scris pe o rețea de socializare deputatul Pollyanna Hangan.

Nici liderul USR Brad, Raul Matei, nu a pierdut ocazia să facă analiza acestui mariaj politic de conjunctură: „Ca o opinie personală, de om care a luat piept cu politica locală și județeană, această asociere a celor 2 partide, `dușmani de moarte`, va ajuta electoral în următorii ani USR, partidul din care fac parte. Doar că România Mare va regresa, și imediat. Sigur, o guvernare din care USR să facă parte e de dorit. Dar un USR liber să își ducă la îndeplinire reformele la care s-a angajat în fața românilor și nu o roată de rezervă. S-a și demonstrat asta în activitatea miniștrilor USR PLUS.

Dacă se dorește un mariaj PSD-PNL, USR va rămâne în continuare în opoziție ca supraveghetor și jandarm al avutului public.

Ceea ce am reușit noi în timpul scurt de guvernare și în opoziție, nu au reușit toate celelalte partide de la Revoluție și până astăzi.

Pot să cred că niciun votant bine intenționat al PSD și PNL nu se simte confortabil în acest context, nu mai vorbesc de membrii de bună credință”.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *